La împlinirea a 59 de ani de la sfințirea locașului de cult, Sfânta Liturghie a fost oficiată de episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul.

Ierarhul a slujit la acest moment aniversar înconjurat doar de preoții parohiei.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură creștinilor care, aflați la casele lor, au urmărit transmisiunea Sfintei Liturghii pe pagina de Facebook a parohiei.

Potrivit preotului paroh Dan Hognogi, protopop al Protopopiatului Cluj I, în ultimii 10 ani s-au efectuat lucrari ample la întregul ansamblu arhitectural, situat pe strada Govora.

Creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii în vinerea din Săptămâna Luminată

Sărbătoarea ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului. Înainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.

Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică pe care a numit-o „Izvorul cel Tămăduitor şi dătător de viaţă”. Biserica se mai vede şi astăzi în Constantinopol, actualul oraş Istanbul. Sărbătoarea s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în secolele 5 şi 6.

Sursa: Radio Renașterea

Foto credit: Facebook/ Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Cluj-Napoca

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close