Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului), 19 decembrie 2021, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din incinta Spitalului Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu Silvaniei, județul Sălaj.
Știri
Hramul de vară al Bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Cluj-Napoca
Sfințirea capelei mortuare din Mărișelu, județul Bistrița-Năsăud
Resfințirea Bisericii „Sfânta Treime” din Alba Iulia (Parohia Maieri I), unde Mitropolitul Andrei a fost paroh timp de 5 ani
Vecernia plecării genunchilor și Procesiunea de Rusalii 2025, la Cluj-Napoca
În Duminica Rusaliilor, IPS Andrei a premiat 56 de elevi care au obținut rezultate excepționale la trei olimpiade, în anul școlar 2024-2025
Binecuvântare arhierească la Centrul de servicii sociale „Acoperământul Maicii Domnului” din Cluj-Napoca
Inaugurarea Centrului de Servicii Comunitare „Sfânta Ana” din Dej