În ziua Praznicului Botezului Domnului, vineri, 6 ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de Sfințirea cea Mare a apei, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a răspuns la întrebarea „De ce se deschid cerurile?”, explicând că, la Bobotează, cerurile se deschid pentru că prin Botezul lui Hristos se curăță păcatul omenesc. Totodată, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să se întoarcă spre Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că viața este scurtă, iar ceea ce ne salvează și ne deschide cerul este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de cântăreții parohiei. La chinonic, eleva Irina Urian a interpretat colinde.

Sfințirea cea Mare a apei

În continuare, după rugăciunea Amvonului, pe esplanada din fața bisericii, Preasfinția Sa a oficiat slujba Sfințirii Mari a apei (Agheasma Mare), Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat mulțimea de credincioși și a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc.

La finalul slujbei, în timp ce a fost cântat Troparul Bobotezei, ierarhul și clericii, cu ajutorul copiilor prezenți, în mod simbolic, au dat drumul în văzduh câtorva porumbei albi.

La Botezul Domnului Iisus Hristos, în apele râului Iordan, Duhul lui Dumnezeu S-a arătat sub formă de porumbel: „Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El” (Ioan 1, 32). De asemenea, conform Sfântul Nicolae Velimirovici, puritatea porumbelului este considerată un simbol al purităţii Sfântului Duh, precum și un simbol al păcii.

Potrivit parohului bisericii, pr. Dan Cismaș, au fost pregătite 8.000 de sticle cu Agheasmă Mare, care au fost distribuite credincioșilor. Jandarmii clujeni, prezenţi la faţa locului, au amenajat culoare de acces din garduri metalice, pentru a evita aglomerația.

Mai multe detalii despre efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989.

Piatra de temelie a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicii de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Arhiepiscopul Iustinian Chira, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus.

Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma.

Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. De asemenea, la data de 10 aprilie 2022, Părintele Mitropolit Andrei a sfințit cele patru clopote noi ale lăcașului de cult. Acestea au fost realizate la Turnătoria de clopote „Blotor” din Satulung, jud. Maramureş. Clopotele sunt turnate din bronz curat, lingourile de cupru și de staniu fiind importate din Germania. Clopotul mare are 476 kg (nota muzicală LA), iar celelalte trei: 283 kg, 142 kg și 60 kg.

Biserica, de dimensiuni impresionante, se află în proces de pictare, în tehnica frescă. Lucrările sunt executate de o echipă de pictori coordonată de pictorul Stanislav Grecu.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Dorian Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe diaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close