Parohia ortodoxă “Schimbarea la față” din Cluj-Napoca va organiza un program biblic pentru clujeni. Programul “Să citim și să Învățăm împreună Sfânta Scriptura” va fi coordonat de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu. Acesta va debuta la sfârșitul lunii iunie, iar intalnirile vor avea loc pentru inceput, o data pe lună, la demisolul bisericii de pe Bulevardul Eroilor nr. 24-26. Proiectul elaborat de Pr. Prof. Stelian Tofana în colaborare cu preoții slujitori de la Biserica “Schimbarea la Față” își propune să le ofere credincioșilor răspunsurile la întrebările pe care le au cu privire la Sfânta Scriptură. Detalii ne ofera părintele paroh, Titus Moldovan: „Ce este în dorința noastră a se realiza este tocmai punerea mâinii în a deschide Sfânta Scriptură, a o citi corect și a o înterpreta corect pentru a avea oricând răspunsurile la întrebările pe care ni le punem, cât și a face față ispitelor ce vin din afară și nu vin oricum, ci întotdeauna vin referitoare la înterpretarea textelor Sfintei Scripturi. Sperăm să se desfășoare programul nostru nu numai pentru cei doritori de cunoaștere a cuvântului Dumnezeiesc, revelat și concretizat în scris în Sfânta Scriptură, ci pentru toți credincioșii orașului nostru”.
Prima întâlnire din cadrul programului biblic va avea loc miercuri, 26 iunie, de la ora 18 30, dupa slujba Vecerniei, la demisolul bisericii “Schimbarea la față”.
Va fi prezent la eveniment și ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cu a cărui binecuvântare va fi organizat acest program biblic.

 

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close