În ziua Praznicului Împărătesc al Botezului Domnului, sâmbătă, 6 ianuarie 2024, mii de credincioși clujeni și-au îndreptat pașii spre Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde au participat la Sfânta Liturghie arhierească, urmată de Sfințirea cea Mare a apei.

Astfel, de la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, printre care s-au aflat clerici de la Centrul Eparhial, slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a vorbit despre semnificația sărbătorii și despre faptul că la Bobotează ni se descoperă Sfânta Treime. Totodată, ierarhul a afirmat că la Bobotează se reînnoiește omul și tot Cosmosul, îndemnându-i pe credincioși să aibă grijă de mediul înconjurător, care este darul lui Dumnezeu.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale de Teologie „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Sfințirea cea Mare a apei

În continuare, după rugăciunea Amvonului, pe amplasamentul special amenajat în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a oficiat slujba Sfințirii Mari a apei (Agheasma Mare). Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat mulțimea de credincioși și le-a vorbit despre importanța praznicului de astăzi în planul de mântuire a lumii și despre faptul că la Bobotează se restaurează întregul Cosmos. Totodată, Înaltpreasfinția Sa le-a urat celor prezenți sănătate și împliniri materiale și spirituale.

„La Bobotează, Dumnezeu restaurează întregul Cosmos. Și noi ar trebui să avem în suflet această pornire înspre a proteja creația lui Dumnezeu. Mișcarea ecologistă are și ea importanța ei, și atunci, practic, ar trebui să ne doară sufletul văzând mizerii aruncate peste tot”, a spus Mitropolitul Clujului.

 

La finalul slujbei, în timp ce a fost cântat Troparul Bobotezei, trei clerici, cu ajutorul câtorva copii, în mod simbolic, au dat drumul în văzduh câtorva porumbei albi.

La Botezul Domnului Iisus Hristos, în apele râului Iordan, Duhul lui Dumnezeu S-a arătat sub formă de porumbel: „Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El” (Ioan 1, 32). De asemenea, conform Sfântul Nicolae Velimirovici, puritatea porumbelului este considerată un simbol al purităţii Sfântului Duh, precum și un simbol al păcii.

 

La slujba de Bobotează au participat numeroși credincioși, autorităţi militare și civile, precum și oameni de cultură.

De asemenea, a fost prezentă garda de onoare a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Totodată, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Ştefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca, prezenţi la faţa locului, au amenajat culoare de acces din garduri metalice pentru a evita aglomerația și pentru a facilita oferirea sticlelor cu Agheasmă.

Sărbătoarea Bobotezei are în fiecare an o solemnitate aparte la Cluj-Napoca. Piața Avram Iancu din fața Catedralei a fost pregătită încă din Ajun pentru Praznicul Botezului Domnului, când au fost aduse cele 20.000 de sticle cu Agheasmă, care, după slujba de sfințire din ziua Bobotezei, au fost împărțite credincioșilor prezenți. Acțiunea de împărțire a fost realizată de un grup de studenți voluntari din cadrul ASCOR Cluj-Napoca, fiind ajutați de jandarmii clujeni.

Mai multe detalii despre efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close