Sf. Parascheva

Sf. Parascheva

Miile de oameni ce se adună an de an, pe 14 octombrie, la Iaşi, ne impresionează. Fiecare, în felul său, vede întruchipat în Preacuvioasa Maica noastră Parascheva idealul duhovnicesc spre care tânjim, pe care îl admirăm şi regretăm că încă nu l-am ajuns. Lucrul acesta îl spunem şi în troparul care rezumă viaţa sfintei: „Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi, lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău”[1].

Cu nădejdea că şi noi ne vom putea curăţi, lumina şi desăvârşi, cum a făcut-o ea, fiind încă pe cale, o rugăm să ne ajute cu mijlocirile ei. O rugăm să ne scape de multele noastre necazuri şi-i aducem cântare de laudă: „Veniţi, adunarea pustnicească, veniţi, doritorii de curăţie, veniţi, iubitorilor de praznic de toată vârsta, să lăudăm cu cântări duhovniceşti pe turtureaua cea iubitoare de pustie, lauda pustnicilor, podoaba fecioarelor, frumuseţea celor iubitori de tăcere, mângâietoarea celor întristaţi, cercetătoarea celor bolnavi şi ajutătoarea celor din nevoi, cea degrab ascultătoare, pe Parascheva cea de Dumnezeu înţelepţită, care izvorăște tuturor tămăduiri. Că a aflat dar de minuni cu dumnezeiască poruncă”[2].

 O admirăm, ne rugăm ei şi încercăm să-i luăm exemplul, noi cei obişnuiţi cu o viaţă comodă şi nu cu luarea crucii. Cuvioasa Parascheva s-a născut în Epivatul Traciei, nu departe de Constantinopol, pe vremea schismei celei mari (1054). De neam bun, crescută în frică de Dumnezeu, auzind în Biserică cuvintele Mântuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34), a făcut întocmai. Moştenirea a împărţit-o săracilor, și s-a retras într-o mănăstire lângă Constantinopol, apoi a ajuns în Ţara Sfântă, nevoindu-se în modul cel mai autentic. Îi erau dragi „ajunările neîncetate, bătăile în piept, tânguirile cu lacrimi nestinse, culcarea pe jos”[3] şi multe alte acte de pietate.

Când e spre 25 de ani se întoarce în ţinuturile natale, pleacă la Domnul, iar sfintele ei moaşte cunosc un periplu prin multe ţinuturi ortodoxe: la Epivat, la Târnovo, la Belgrad, la Constantinopol. De aici le-a răscumpărat Vasile Lupu, Domnul Moldovei, în 1641, la 14 octombrie, aşezându-le în Biserica Trei Ierarhi[4]. Mai apoi au fost mutate în Catedrala Mitropolitană, făcând nenumărate minuni şi declanşând o emulaţie duhovnicească unică.

Cuvioasa Maica noastră Parascheva a ales calea nevoinţelor, auzind Evanghelia din Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci. Şi a luat-o foarte în serios. Nu s-a mai uitat „la trup că este trecător”, ci a purtat grijă „de suflet, lucrul cel nemuritor”. Şi a ajuns să se bucure „împreună cu îngerii”. Starea socială i-ar fi permis o viaţă tihnită şi de huzur. Ar mai fi ajuns atunci să fie ocrotitoarea Moldovei şi model strălucit de sfinţenie? Nu!

Putem distinge în viaţa ei cele două stadii ale vieţii duhovniceşti: ascetica şi mistica. Mai întâi s-a nevoit eroic, iar apoi a ajuns să se unească cu Hristos; lucru pe care-l sintetizează Sfântul Apostol Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos; Şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2,20).

Înainte de a ajunge la experienţe spirituale deosebite este nevoie de asceză. Asceză după putere, dar luată cu seriozitate. Sunt necesare postul, renunţarea la multe mofturi şi capricii, caracteristice lumii postmoderne. Unul dintre autorii contemporani ne dă sfaturi nouă, celor slabi, care nu putem imita ascetismul eroic al Cuvioasei Parascheva îndemnându-ne: „Te mănâncă limba să pui o întrebare? N-o pune! Ţi-e foarte poftă să bei două ceşti de cafea? Nu bea decât una! Ai chef să te uiţi pe fereastră? Nu te uita! Ai dori să mergi într-o vizită? Rămâi acasă”[5].   

Am putea adăuga pentru ultimii ani faptul că, mai ales tinerii noştri, sunt robiţi de telefonul mobil, de facebook, de legăturile pe care le fac în lumea virtuală a calculatorului, în detrimentul legăturilor fireşti, faţă către faţă, care te ajută să intri în comuniune cu semenii tăi.

Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva ne determină să ne gândim la aceste lucruri tare serioase, mai ales că ea a fost foarte tânără, şi să ne conștientizăm că ea a putut. Şi pe noi ne ajută harul lui Dumnezeu, şi de ce nu putem? Pentru că nu vrem!  

 

ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
 şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului  

[1] Mineiul pe octombrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 484.

[2] Ibidem, p. 205.

[3] Ibidem, p. 206.

[4] Proloagele pe luna octombrie, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, p. 44.

[5] Tito Colliander, Calea Asceţilor, EIBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 15.

 

Share This