(Fragment din cuvântul de învăţătură rostit de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei în cadrul Sfintei Liturghii de Rusalii din 23 iunie 2013)

Poate ne întrebăm de ce, de multe ori, nu rămânem în starea de spirit a primilor creştini, de ce nu simţim din belşug darurile Duhului Sfânt, căci le teoretizăm oarecum pe toate acestea. Ce se întâmplă cu noi? Sfântul Ap. Pavel, în Epistola întâi către Tesaloniceni 5, 19, ne spune că aceste daruri, pe care Duhul Sfânt le revarsă din plin în Biserică, le putem şi pierde: „Duhul să nu-L stingeţi…” Cum stingem Duhul? Îl stingem cu păcatele noastre, cu netrebnicia noastră, şi nu mai suntem în stare să ne bucurăm aşa cum s-au bucurat primii creştini în ziua de Rusalii.

Sfântul Siluan Athonitul a meditat şi el la această realitate şi iată ce spune: „Fericiţi suntem noi, creştinii ortodocşi, că Domnul ne iubeşte şi ne dă harul Duhului Sfânt şi în Duhul Sfânt vedem slava Lui. Dar pentru a păstra harul trebuie să iubim pe vrăjmaşii noştri şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate necazurile”. Aşadar, pentru a păstra darurile Duhului Sfânt trebuie să avem o dragoste neţărmurită faţă de vrăjmaşii noştri şi să-I mulţumim lui Dumnezeu nu numai pentru bucurii, pentru împliniri, pentru belşug, ci să-I mulţumim şi pentru necazuri, pentru boală, pentru suferinţă, pentru sărăcie… Dacă ne străduim bine, şi punându-ne problema credinţei, s-ar putea să nu-i urâm pe vrăjmaşi, ci chiar să-i iubim, aceasta este o lucrare pe care numai Duhul Sfânt o împlineşte în sufletele noastre. Deci, ca să păstrăm Duhul Sfânt în noi, atmosfera de pace, de bucurie, de înălţare, pe care El o lucrează, trebuie să-i iubim pe vrăjmaşii noştri şi să-I putem mulţumi lui Dumnezeu pentru toate necazurile. Neîmplinirile, suferinţele, cu care ne confruntăm în fiecare zi. Şi atunci, ne punem întrebarea: Ce să facem? Pentru că suntem păcătoşi şi, datorită păcatelor, am stins Duhul. Nu mai simţim această lucrare în sufletele noastre. Ce să facem ca să redevenim în starea de Har şi de bucurie în care erau primii creştini la Rusalii, când S-a pogorât Duhul Sfânt şi a întemeiat în mod văzut Biserica. Apostolii, plini de Duhul Sfânt, au ieşit în piaţa din Ierusalim şi L-au binevestit pe Domnul Hristos şi mântuirea pe care El o aduce lumii. Şi miile de oameni prezenţi acolo au fost străpunşi la suflet şi citim în versetul 37 că ei au zis către Petru şi către ceilalţi apostoli: «Bărbaţi fraţi, ce să facem?» Iar Petru a zis către ei: «Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darurile Duhului Sfânt…»

Cheia rezolvării problemei este aceasta: Noi, botezaţi suntem, dar datorită păcatelor pierdem plinătatea Duhului Sfânt şi atunci trebuie să ne pocăim ca să reintrăm în starea de bucurie şi de har în care erau creştinii la Rusaliile din anul 33, când S-a pogorât Duhul Sfânt şi a întemeiat Biserica. Acum, această lucrare mare, numită pocăinţă, nu-i întotdeauna bine înţeleasă. Pentru că pocăinţa nu presupune a trece la un cult neoprotestant. Dimpotrivă, pocăinţa adevărată se lucrează în Biserica Ortodoxă.

Iar definiţia pocăinţei o face Sfântul Ioan Damaschinul, care zice: „Pocăinţa este întoarcerea cu părere de rău şi cu lacrimi de la păcat la virtute şi de la diavolul la Dumnezeu”. Aceasta este pocăinţa: convertirea sufletului, întoarcerea. Şi întotdeauna, o bună pocăinţă se finalizează cu o bună spovedanie. Pentru că Domnul Hristos, Care a revărsat Duhul peste Apostoli, le-a dat putere şi le-a zis: „Cărora le veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine ţinute vor fi”. Iată modalitatea de a reintra în starea de har şi de bucurie, pe care numai Duhul Sfânt ne-o poate oferi, în lumea aceasta în care sunt atâtea probleme şi atâtea necazuri. A experimentat aceasta Sfântul Macarie Egipteanul, şi din experienţa lui ne comunică şi nouă. Şi vă citesc câteva cuvinte ale sale: „Numai convertirea adevărată a sufletului schimbă natura firii celei stricate, îl creează pe omul cel nou. Aşa cum s-a petrecut cu Pavel şi cu atâtea alţii. Toate sunt cu putinţă la Dumnezeu. Aşa cum tâlharul s-a schimbat în ultima clipă pentru că a vrut şi a crezut, tot astfel omul poate să se schimbe dacă voieşte. Nu există neputinţă, ci numai rea-voinţă”. Auziţi! Tot omul poate să revină la starea de fericire şi de har de la primele Rusalii. Nu este neputinţă, ci numai rea-voinţă. Amin!

Share This