În seara zilei de marți, 20 februarie 2018, la Cluj-Napoca a avut loc premiera națională a piesei de teatru „Ziditori ai Marii Uniri”, pusă în scenă de Compania de Teatru „Civic Art CvM” din București.

Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului prin Protopopiatul Cluj 1 în contextul Anului omagial al unității de credință și de neam și al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 și a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

Piesa de teatru „Ziditori ai Marii Uniri” este o adaptare realizată de regizorul Marian Ciripan după piesa „Memorandiştii” semnată de Dan Tărchilă, având în distribuție actori de la marile teatre din capitală.

Evenimentul a debutat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, după care a luat cuvântul Prorectorul Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, care a vorbit despre momentul Marii Uniri din 1918.

Seara a continuat cu o scurtă prezentare a proiectelor derulate în anii precedenți de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului prin Protopopiatul Cluj 1, condus de părintele protopop dr. Dan Hognogi.

Apoi, publicul a asistat la o emoționantă punere în scenă a piesei „Ziditori ai Marii Uniri”. Actorii au reușit să transmită spectatorilor sentimentul identității și conștiinței naționale, publicul aplaudându-i chiar în timpul spectacolului. Marea Unire din 1918 a constituit un ideal împlinit, la înfăptuirea căruia a participat și Sfânta noastră Biserică.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei le-a acordat actorilor Diplome de Aleasă Cinstire.

Pe lângă scopul cultural, evenimentul de la Cluj-Napoca a avut și un scop caritabil. Suma adunată în urma spectacolului va fi direcționată către Centrul Social Misionar „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Cojocna, Protopopiatul Cluj 1, prin care se dorește susţinerea dezvoltării educaţionale şi sociale a copiilor şi tinerilor din medii defavorizate.

Copiii Centrului s-au pregătit și ei pentru acest eveniment, confecționând brățări tricolore, pe care le-au dăruit drept recunoștință tuturor spectatorilor.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close