Delegația Patriarhiei Ierusalimului, condusă de Preafericitul Părinte Teofil al 3-lea, a ajuns, vineri, 24 octombrie 2014, în România.   

O părticică din lemnul Sfintei Cruci, adusă în dar în România

Preafericirea Sa a adus, la sărbătorile închinate ocrotitorului Bucureștilor, Icoana Sfinților Împărați Cosntantin și Elena, cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci. La Aeroport a fost întâmpinat cu onoruri militare și primit de Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, însoțit de ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei și Preasfințitul Siluan, episcopul românilor ortodocși din Ungaria.

Sfânta Cruce pe care a pătimit Hristos, să fie de folos românilor

După o scurtă slujbă, săvârșită în salonul oficial al aeroportului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei i-a adresat Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al III-lea un cuvânt de bun venit.

„Preafericite Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului şi a toată Palestina în numele Preafericitului Părinte Daniel al României vă zicem Bine aţi venit! Sfântul Dimitrie cel Nou, Sfinţii Mucenici Brâncoveni şi pe deasupra tuturor binecuvântarea Domnului Hristos cu Sfânta Cruce pe care a pătimit pentru noi oamenii să fie de folos românilor şi nu numai lor, ci întregii Ortodoxii pentru că, aşa cum ştiţi Preafericirea Voastră, pentru pelerinii români Cetatea Sfântă a Ierusalimului şi Locurile Sfinte au un loc aparte în suflet şi ori de câte ori mergem acolo venim cu sufletul plin de bucurie”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Meleaguri pe care sfinţii au trăit şi au binecuvântat poporul român

La rândul său, Preafericitul Teofil al 3-lea, patriarhul Ierusalimului a transmis poporului român un mesaj de binecuvântare și și-a exprimat bucuria de a fi prezent „pe aceste meleaguri pe care sfinții au trăit și au binecuvântat poporul român”.

„Înaltpreasfinţia Voastră, sunt tare bucuros de faptul că astăzi Bunul Dumnezeu şi Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor m-a învrednicit să pot să fiu prezent în ţara dumneavoastră şi în mijlocul dumneavoastră pe aceste meleaguri pe care sfinţii au trăit şi au binecuvântat poporul român. Sunt tare bucuros că astăzi am reuşit să aduc în ţara dumneavoastră un fragment din Cinstitul lemn al Sfintei Cruci pentru că, după cum bine ştiţi, popoarele ortodoxe nu cunosc graniţe. Popoarele noastre sunt unite prin credinţa noastră creştin ortodoxă”.

De la Aeroportul „Henri Coandă”, cele două delegaţii s-au îndreptat spre Colina Bucuriei pentru a participa la pelerinajul „Calea Sfinţilor”.

„Cale Sfinților ”, urmată de mii ierarhi, preoți și pelerini

La evenimentul care a marcat deschiderea oficială a manifestărilor religioase și culturale dedicate hramului Catedralei Patriarhale, ocrotite de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorului Bucureștilor, au luat parte mii de pelerini din capitală, dar și din alte zone ale țării.

Ierarhi, preoți și credincioși au dus în procesiune, de la Catedrala Patriarhală, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și, de la Catedrala Sfântul Spiridon Nou, moaștele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. Pelerinii au întâmpinat la Baza Dealului Patriarhiei, delegația din Ierusalim, condusă de Preafericitului părinte Patriarh Teofil al 3-lea, care a adus un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, încadrat într-o icoană a Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Sfintele odoare au fost duse, apoi, pe podiumul de lângă Catedrala patriarhală, unde au fost întâmpinate de Patriarhul României, care adresat un mesaj miilor de pelerini.

Puterea Sfintei Cruci să ne călăuzească spre Împărăția Cerurilor

„Iubiți pelerini, cu părintească și frățească dragoste în Hristos, apreciem râvna, smerenia și jertfelnicia de care dați dovadă acum, ca și în anii precedenți și ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, ca prin puterea Sfintei Cruci și pentru rugăciunea tuturor sfinților să vă binecuvânteze și să vă împlinească toate cererile cele de folos, sporind în fapte bune și călăuzindu-vă neîncetat către ținta sfântă a fiecărui pelerin și anume dobândirea Împărăției Cerurilor”, a spus Preafericitul părinte Patriarh Daniel.

A urmat cuvântul de binecuvântare al Preafericitului părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, care a vorbit despre misiunea Bisericii și a mulțumit Patriarhului României pentru primirea făcută.

Harul Sfântului Mormânt să păzească poporul român

„Lăudăm pe Dumnezeu Tatăl și mulțumim Domnului nostru Iisus Hristos care pentru rugăciunile Preasfintei Sale Maici, Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ne-a condus pașii aici și vă mulțumim pentru primirea călduroasă pe care ne-ați făcut-o. Fie ca binecuvântările Țării Sfinte și Harul Sfântului Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să păzească Biserica Română și pe poporul român”, a declarat Preafericitului părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.

Sfintele moaște ale Cuviosului Dimitrie cel Nou și cele ale Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu împreună cu fragmentul din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci au fost de depuse spre închinare în baldachinul de lângă sfântul lăcaș, loc unde vor rămâne până marți, 28 octombrie, astfel încât toți pelerinii prezenți la sărbătoarea hramului Catedralei Patriarhale din București să se poată închina.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close