Sâmbătă, 16 martie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității de rromi de la Pata Rât, Cluj-Napoca.

De la ora 11:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit o slujbă de binecuvântare pentru cea de-a doua biserică din zonă, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.  Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Cluj II, pr. Alexandru-Constantin Ciui, parohul bisericii, pr. Gelu Săvărășan și alți preoți din împrejurimi.

Cu acest prilej, Ierarhul a rostit un gând duhovnicesc.

 

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe părintele paroh Gelu Săvărășan, cu dreptul de a purta brâu roșu. Totodată, cei care sprijină comunitatea de la Pata Rât și au ajutat la ridicarea bisericii, au primit Distincții și Diplome de aleasă cinstire.

De asemenea, Părintele Paroh i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezența și binecuvântarea comunității rrome.

La final, IPS Andrei le-a oferit celor prezenți iconițe și cărți duhovnicești.

Construcția noii biserici de lemn a început anul trecut, în Săptămâna Sfintelor Patimi. Biserica poartă hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

Aceasta va deservi comunitatea de rromi din zona Dalas, formată din aproximativ 300 de copii și peste 100 de familii.

Slujbele vor fi oficiate de părintele Gelu Săvărășan, cel care slujește în prezent comunitatea de rromi din zona Cantonului.

Această comunitate are o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Moise Arapul”, construită tot prin osteneala părintelui Gelu Săvărășan, în anul 2014, pentru cele aproximativ 40 de familii.

În ambele biserici, duminica după-amiaza este organizat un program pentru copii, în cadrul căruia au loc activități educative, recreative și religioase.

Parohia misionară „Sfântul Moise Arapul” – Pata Rât a fost înființată în anul 2015, fiind păstorită de pr. Gelu Petru Săvărășan care, până în prezent, desfășoară o activitate social-misionară bogată, în doar patru ani ridicând două biserici pentru cele patru comunități de rromi din zonă.

Comunitățiile rrome în atenția Arhiepiscopiei Clujului

Aceste comunități beneficiază de o serie de activităţi catehetice, educative și culturale coordonate cu sprijinul Asociaţiei Ortodoxe Social-Misionar-Culturale pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” și a ASCOR Cluj.

De asemenea, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului prin sectorul misionar-social, coordonat de consilierul eparhial Liciniu Câmpean, acordă periodic ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) comunităţii de rromi de la Pata Rât și altor comunități din cele două județe ale eparhiei: Cluj și Bistrița-Năsăud.

Arhiepiscopia Clujului are în derulare în prezent 50 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijii medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. De toată această lucrare filantropică au beneficiat anul trecut peste 15.700 de persoane, printre care se numără și un număr însemnat de persoane de etnie rromă.

Mai multe fotografii găsiţi AICI 

Sâmbătă, 16 martie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 16 martie 2019

Text şi foto: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close