Lucrările de construcție la casa familiei Fărăgău din satul Pădureni, rămasă fără locuință în urma unui incediu, s-au finalizat. Cu sprijinul protopopiatului Cluj I și al Arhiepiscopiei Clujului, cei 3 copii vor avea un acoperiș deasupra capului și toate condițiile pentru a petrece un Crăciun liniștit alături de familie.

Ridicarea noii case a fost posibilă datorită implicării Primăriei Chinteni, iar la amenajarea imobilului a contribuit și Radio Renașterea prin fondurile strânse în urma spectacolului caritabil „Renaște speranță”.

Pentru a inaugura casa familiei Fărăgău, Mitropolitul Clujului a oficiat marți, 22 decembrie 2015, de la ora 10:00 o slujba de Sfeștanie. Apoi, Înaltpreasfințitul Andrei a subliniat că orice este posibil atunci cand oamenii se implică cu dragoste și voință.

 „Noi credem că aici, la Pădureni, credința s-a concretizat printr-un fapt de iubire acum în preajma sărbătorii Crăciunului care, așa cum bine știm, este sărbătoarea darurilor. Cel mai mare dar l-a făcut Dumnezeu pământului trimițându-L pe Fiul Său să se nască și să crească, să ne mântuiască, iar în caz concret, aici, s-a ridicat această casă pentru ca acești copii să aibă un acoperiș deasupra capului”, a spus Mitropolitul Clujului.

Pentru implicarea în ajutorarea familiei greu încercate, părintele Ioan Cherhaț din parohia Feiurdeni a primit distincția de iconom stavrofor, iar părintelui Petru Buran i-a fost acordată distincția de sachelar.

Și primarul din Chinteni, Lucia Suciu a primit din partea Mitropolitului Andrei o diplomă de aleasă cinstire.

„Cel puțin pentru mine este groaznic ceea ce s-a întâmplat aici și mărturisesc faptul că de 16 ani de când conduc destinele acestei commune nu am avut un asemenea eveniment. Vedem cu toții în prag de sărbători o casă reconstruită, o casă cu tot ceea ce este necesar unui imobil. Pentru mine nu există decât o mulțumire sufletească și Îi spun bunului Dumnezeu că îi mulțumesc pentru faptul că m-a ajutat să duc la bun sfârșit acest proiect”, a mărturisit primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu.

Vă reamintim că familia Fărăgău din satul clujean Pădureni, comuna Chinteni, a rămas fără locuință în luna septembrie din cauza unui incendiu, izbucnit la aragazul din bucătăria unde bunica făcea de mâncare.  Din păcate, femeia în vârstă de 70 de ani, a murit în incendiu.

Cei trei nepoți scăpați cu viață din tragedie au locuit apoi o perioadă intr-o baracă sau la diferiti vecini din sat.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close