Noul preot militar al Garnizoanei Bistrița, pr. Cristian Marțian, a fost instalat miercuri, 11 ianuarie 2017, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Ceremonialul militar a început la ora 15.00 la sediul Comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore BĂLAN”.

În cadrul ceremonialului, Înaltpreasfinţitul Andrei a oficiat o slujbă de Te-Deum și a rostit un cuvânt duhovnicesc despre legătura dintre Biserică și Armată, oferind exemple concrete din Sfânta Scriptură de ostași apropiați de Dumnezeu.

Părintele exarh al mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Clujului, Arhimandritul Dumitru Cobzaru a dat citire deciziei de numire, iar la final Înaltpreasfințitul Andrei i-a înmânat părintelui Cristian Marțian Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile Bisericii.

Ceremonialul desfășurat pe platoul din incinta garnizoanei Bistrița s-a încheiat cu defilarea militarilor garnizoanei. Au luat parte la manifestare reprezentanți ai autorităţilor publice judeţene şi locale și ai instituţiilor judeţene din Sistemul Naţional de Apărare Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close