La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Duminica Sfintelor Paști, 19 aprilie 2020, de la ora 00:00, slujba din noaptea de Înviere a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, printre care slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

La slujbă a participat și Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat: „Acum toate s-au umplut de lumină, și cerul și pământul și cele dedesubt”.

 

„Acum toate s-au umplut de lumină, si Cerul și pământul și cele dedesubt. Încă două praznice împărătești subliniază faptul că Hristos este Lumina lumii: Naștera Domnului, când cântăm că a răsărit lumii Lumina cunoștinței, și Rusaliile, când ne amintim că Duhul Sfânt este Lumină și Viață. Domnul Hristos este Lumina și ne cheamă și pe noi să fim lumină.”

„De-a lungul istoriei creștine, cei ce și-au pus în mod serios problema vieții duhovnicești, au ajuns ca și ei să fie lumină. De exemplu Avva Pamvo și Avva Sisoe din Pateric și Sfântul Serafim de Sarov. Dacă acum toate s-au umplut de lumină, suntem chemați și noi, uitându-ne la părinții de odinioară, să fim lumină. De fapt, și chemarea de la începutul celebrării aceasta este: «Veniți de luați lumină!»”, a spus ierarhul.

La final, Mitropolitul Clujului s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui. Totodată, a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii pandemii.

Slujba a fost săvârșită fără accesul credincioșilor, cu respectarea regulilor impuse de autorităţi, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. Astfel, slujba a putut fi urmărită, în direct, pe pagina de facebook a Mitropoliei Clujului și a Radio Renașterea, precum și pe canalul de YouTube Radio Renașterea. De asemenea, a putut fi ascultată pe frecvențele Radio Renașterea: 91 MHz la Cluj, 99.1 MHz la Huedin și 102 MHz la Bistrița.

 

Sărbătoarea Învierii Mântuitorului Hristos va continua dimineață, de la ora 10:00, cu Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Liturghia Pascală va putea fi urmărită, în direct, pe canalele amintite mai sus, precum și pe TVR Cluj.

Mai multe fotografii AICI 

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Duminica Sfintelor Paști, 19 aprilie 2020, de la ora 00:00, slujba din…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 18 aprilie 2020

Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close