Astăzi în a doua zi de Rusalii, în Biserica Ortodoxă este praznicul  “Sfintei Treimi”. În această zi  Biserica îl pomenește pe Dumnezeu – Tatăl, ziditorul lumii, pe Dumnezeu – Fiul, Mântuitorul ei, şi pe Dumnezeu – Duhul Sfânt, sfinţitorul ei. ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a fost prezent de acest mare praznic la Mănăstirea “Sfânta Treime” din Soporul de Câmpie. Cu prilejul sărbătoririi hramului, Ierarhul, înconjurat de un sobor de 10 preoți și diaconi, a oficiat aici, de la ora 10, Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte consilierul pe probleme de protocol al Arhiepiscopiei Clujului, Arhid. Claudiu Grama, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopiei Clujului, Arhim. Dumitru Cozaru, protopopul de Turda, Părintele Daniel Crișan, părintele stareț de la Mănăstirea Rebra-Parva, Protos. Chiril Zăgrean și alți preoți din parohiile învecinate. În cadrul cuvântului de învățătură Părintele Mitropolit a vorbit celor prezenți despre Sfânta Treime, ca structură a Supremei Iubiri.
Mănăstirea din Soporul de Câmpie a luat ființă ca și schit în anul 1992. Piatra de temelie a fost pusă de vrednicul de pomenire, Arhiepiscopul Teofil Herineanu. În 1994 schitul s-a transformat în mănăstire, iar un an mai târziu a fost instalată noua obște, prin binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Biserica mănăstirii a fost sfințită în anul 2002 de către ÎPS Irineu, Arhiepiscopul de Alba-Iulia, pe atunci episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close