Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului a participat luni, 26 septembrie 2016, la prima întâlnire a preoților din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului din această toamnă. Alături de Înaltpreasfinția Sa a fost exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Arhim. Dumitru Cobzaru dar și Pr. Lect. Univ. Dr. Cosmin Cosmuţa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Primii care s-au întâlnit în ședință au fost preoții din protopopiatul Turda, urmând ca până pe 20 octombrie să se întrunească și clericii din celelalte protopopiate ale Eparhiei.

Întâlnirea de la Turda a debutat cu o slujbă de Te-deum ce a fost oficiată de la ora 10:00, la catedrala din Turda cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, iar apoi conferința preoțească a avut loc la sediul Protopopiatului, și a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Întrucât tematica generală propusă de Patriarhia Română pentru anul 2016, este „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești”, invitat pentru a vorbi pe această temă a fost Pr. Lect. Univ. Dr. Cosmin Cosmuţa, de la catedra de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

În cuvântul de deschidere, Mitropolitul Clujului a vorbit despre modelul pe care marele Ierarh Antim Ivireanul îl impune preoților de astăzi dar și despre importanţa personalităţii marelui ierarh.

Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la moartea martirică a Ierarhului patriot Antim Ivireanul. În acest context conferința susțitută de Pr. Lect. Univ. Dr. Cosmin Cosmuţa a subliniat rolul marelui ierarh în istoria Bisericii şi a culturii româneşti. Preoții au putut afla aspecte importante din viața și activitatea ierarhului dar au primit și îndrumări cum să își promoveze cultura în activitatea pastoral-misionară.

În cadrul conferinței au fost dezbătute și probleme ce țin de activitatea de conduită a preoților și alte aspecte ce sunt considerate importante pentru activitatea lor administrativă în parohii.

Într-un interviu acordat postului de radio Renașterea, pr. protopop de Turda, Daniel Crișan a concluzionat:

În persoana lui Antim Ivireanul s-au regăsit îngemănate viziunea omului de cultură, care a știut că un popor poate fi respectat în istorie, doar dacă își cultivă și își iubește limba și sufletul, dar și curajul ierarhului patriot, care și-a pecetluit iubirea de neam prin însăși moartea sa martirică.

Conferințele sunt organizate de Arhiepiscopia Clujului, de două ori pe an, și prin aceste întâlniri se urmărește dinamizarea activităților pastoral-misionare pe care preoții le desfășoară în parohii.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close