Sâmbătă, 12 septembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Silivașu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, prilej cu care a binecuvântat noua capelă mortuară din localitate.

De la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de binecuvântare a capelei mortuare, construită în perioada 2019-2020, cu sprijinul Consiliului Local al comunei Silivașu de Câmpie.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, preotul paroh Vasile Pintea, precum și alți preoți invitați.

De asemenea, la eveniment au participat credincioșii din sat și reprezentanți ai autorităților locale și județene, printre care și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Vasile Pintea, cu dreptul de a purta crucea pectorală, iar primarului comunei Silivașu de Câmpie, Ioan Cămărășan, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni.

Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Foto credit: Facebook / Emil Radu Moldovan

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close