În Săptămâna Patimilor, marți, 27 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit cu reprezentanţii presei scrise şi audio-vizuale clujene pentru a transmite tradiționalul mesaj pastoral la sărbătoarea Învierii Domnului, din anul mântuirii 2021.

Întâlnirea a avut loc de la ora 12:00, la reședința mitropolitană din Piața Avram Iancu, nr. 18.

În deschidere, Părintele Mitropolit Andrei a prezentat tema Scrisorii pastorale din acest an, intitulată „Pământul nostru-i scump și sfânt, că el ni-e leagăn și mormânt!”, titlu inspirat din poezia „Noi vrem pământ” a poetului George Coșbuc.

Astfel, ierarhul a subliniat importanța valorificării liturgice și culturale a mormintelor.

„Sfântul Sinod a dedicat acest an pastorației românilor din afara țării și comemorării celor adormiți în Domnul. Gândindu-ne la cei plecați în eternitate vom valorifica liturgic și cultural mormintele lor, vom avea în grijă cimitirele”.

„Sufletul îți cere să ai un mormânt al celor plecați, lângă care să te reculegi, să pui o lumânare și o floare, să-ți dai seama că faci parte dintr-un șir nesfârșit de oameni minunați care-ți dau încredințarea că nu ești suspendat într-un vid, ci că faci parte dintr-un neam”, a spus ierarhul.

„Din Sfântul Mormânt a înviat Domnul Iisus Hristos la Paști, iar la a doua Lui venire, din mormintele lor, vor învia toți morții noștri. De aceea, noi avem o cinstire deosebită pentru mormintele strămoșilor”, a mai adăugat Mitropolitul Clujului.

 „Sfântul Mormânt din Ierusalim, mormintele celor dragi la care ne cere Sfântul Sinod să medităm în acest an, ne duc cu gândul la Învierea Domnului și, apoi, la învierea noastră a tuturor. Meditând la mormintele celor dragi realizăm dimpreună cu Coșbuc că pământul pe care călcăm este un pământ sfânt: «Pământul nostru-i scump și sfânt,/ Că el ni-e leagăn și mormânt;/ Cu sânge cald l-am apărat,/ Și câte ape l-au udat/ Sunt numai lacrimi ce-am vărsat»”.

 

Părintele Mitropolit Andrei a subliniat în mesajul său pascal și că potrivit tradiției noastre creștine, morții se înhumează și nu se incinerează:

 „Odată cu secularizarea și cu îndepărtarea societății de tradiție, practica incinerării a reapărut. Biserica respinge această practică pentru că în Scriptură cuvântul lui Dumnezeu zice: «pământ ești și în pământ te vei întoarce» (Facere 3, 19). Nu e vorba că Dumnezeu, la Parusie, nu-i va putea învia și pe cei incinerați, ci e vorba de cuvântul Lui pe care l-am citat și de faptul că înmormântarea mărturisește atât stricăciunea, cât și preamărirea și învierea trupurilor”.

La finalul conferinței, reprezentanții presei i-au adresat ierarhului întrebări privind viața socială și religioasă din eparhie, precum și problemele societății actuale.

A devenit deja o tradiție ca, la sărbătoarea Paștelui și a Crăciunului, Mitropolitul Andrei să se întâlnească cu reprezentanții presei clujene pentru a transmite gândul și mesajul pastoral într-un mod cât mai dinamic, pentru a ajunge în casele tuturor creștinilor.

 

Pastorala la sărbătoarea Învierii Domnului va fi citită în toate bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în prima zi de Paște.

Pastorala poate fi citită, integral, AICI

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close