O ceremonie de comemorare a martirilor și eroilor neamului românesc Horea, Cloşca şi Crişan, conducătorii Răscoalei ţărăneşti de la 1784-1785, a avut loc marți, 28 februarie 2023, la grupul statuar al celor trei martiri, de pe strada „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, cu prilejul împlinirii a 238 de ani de la execuţia acestora, prin tragerea pe roată, la Alba Iulia.

Evenimentul a debutat la ora 12:00, cu intonarea Imnului Național al României, după care Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de un sobor de clerici, a oficiat o slujbă de pomenire și a rostit un cuvânt evocator, în prezența oficialităților locale, a reprezentanților mai multor instituții publice, a numeroși clujeni, istorici și oameni de cultură.

Apoi, președintele Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România – Tiberiu Groza, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei – prof. dr. Tudor Sălăgean, istoricul Ionuț Țene și prof. Vladimir Bogoslavievici au rostit scurte alocuțiuni despre cei trei conducători ai răscoalei și despre importanța zilei, în special pentru românii din Transilvania.

Apoi, în fața grupului statuar Horia, Cloșca și Crisan au fost depuse coroane și jerbe de flori.

Un scurt program artistic a fost suținut de Grupul vocal-barbatesc „Craii Măgurii” din Bucea.

Evenimentul a fost organizat de Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România, în colaborare cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan a fost una dintre cele mai importante mişcări sociale de la sfârşitul veacului al XVIII-lea, cu un mare rol în cristalizarea conştiinţei naţionale a românilor din Munţii Apuseni, contribuind la succesul Revoluţiei de la 1848 din Transilvania şi la Marea Unire din anul 1918.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: NapocaNews

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close