Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a slujit în Duminica a 11-a după Rusalii, Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Beclean, cu prilejul sărbătoririi hramului.

Slujba a început la ora 9:30, iar alături de Ierarhul clujean a slujit și Mitropolitul Alexandru al Kievului,prezent în Arhiepiscopia Clujului cu prilejul hramului Mănăstirii Nicula. Cei doi ierarhi au fost înconjurați de un sobor de peste 20 de preoți.

Ierarhul ucrainean le-a spus bistrițenilor, în cadrul cuvântului de învățătură, să nu-și împietrească inimile și să îi ierte pe cei ce i-au supărat, că doar așa vor fi și ei iertați de Bunul și Milostivul Dumnezeu, așa cum spunem în rugăciunea Tatăl Nostru pe care o rostim în fiecare zi.

„În fiecare zi îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte, dar oare facem și noi asemenea? Oare iertăm noi celor care ne-au greșit nouă? Să dea Bunul Dumnezeu să primim acest mare dar al iertării, să-i putem iubi și să fim milostivi cu cei ce ne supără pe noi”.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a ridicat pe părintele Adrian Cherhaț, inspectorul de religie al județului Bistrița-Năsăud, la rangul de iconom. Au fost oferite și mai multe diplome de aleasă cinstire pentru cei ce au sprijinit lucrările realizate la biserică de-a lungul anilor.

Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Beclean a fost construită între anii 1998-2011, iar în urmă cu doi ani, mai exact pe 17 august, a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Potrivit părintelui protopop Doru Zinveliu, în acest moment locașul de rugăciune se află în fază de pictură.

 

Din aceeași categorie

Share This