În Duminica a 27-a după Rusalii (a tămăduirii femeii gârbove), 10 decembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Șieuț, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii noii case parohiale.

De la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican, duhovnicul Mănăstirii Dobric – protosinghelul Siluan Farcaș, preotul paroh Ștefan Pralea, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, ce ilustrează tămăduirea femeii gârbove, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a explicat că doar dacă mergem la biserică avem șansa însănătoșirii sufletești și trupești.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej. La chinonic, interpretul de muzică populară Alexandru Pugna, care este managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, a interpretat colinde.

La momentul rânduit din cadrul Liturghiei, ÎPS Părinte Andrei a hirotonit întru preot pe diaconul Ovidiu Popa, pe seama Parohiei Dobric, Protopopiatul Beclean.

La finalul slujbei, preotul paroh Ștefan Pralea a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, i-a oferit o icoană cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Ștefan Pralea. Primarul comunei Șieuț, Mihai Gheorghe Ivan, a fost distins cu „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a credinciosului”, fostul primar, Ioan Dedean, a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar Ioan Mocan a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului Parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

Sfințirea noii case parohiale

După oficierea Liturghiei, IPS Părinte Andrei a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat noua casă parohială. Aceasta a fost edificată cu sprijinul credincioșilor din localitate, precum și cu sprijinul Primăriei Comunei Șieuț. La finalul slujbei de binecuvântare a casei, ierarhul a dăruit doamnei preotese Valeria Pralea o icoană cu Maica Domnului.

 

La eveniment au luat parte autorități locale și județene, precum și numeroși credincioși, o parte fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Șieuț datează din anul 1840. În prezent, lăcașul de cult se află într-un amplu proces de restaurare, ce a fost demarat de preotul paroh Ștefan Pralea, alături de comunitatea parohială.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close