Biserica Ortodoxă a făcut astăzi, 12 decembrie 2013, pomenirea Sf. Ier. Spiridon al Trimitundei. Acest cuvios, făcător de minuni, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare. Se ocupa cu păstoritul oilor. Fiind căsătorit, la moartea soției a fost numit episcop. Sfântul Spiridon a luat parte la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, unde mărturiseşte cu dârzenie dreapta credinţă în Iisus Hristos împotriva ereziei lui Arie. Sfântul este cunoscut ca un mare făcător de minuni, deoarece avea darul tămăduirii prin rugăciune. S-a mutat la Domnul în anul 347, iar moaştele sale se află în Insula Corfu din Grecia.

 

Hramul Mănăstirii bistrițene „Sf. Ierarh Spiridon”

Cu prilejul pomenirii Sf. Ier. Spiridon, Mănăstirea din localitatea bistrițeană Strâmba aflată sub ocrotirea Sfântului, și-a serbat astăzi hramul. Aleasa zi de sărbătoare a fost  marcată prin oficierea Sf. Liturghii arhierești de către ÎPS Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, ÎPS Andrei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a ilustrat virtuțile Sf. Ier. Spiridon și i-a îndemnat pe credincioși să îi urmeze râvna: “Din toate virtuțile pe care le putem imita de la Sf. Spiridon, în această perioadă pregătitoare pentru Crăciun e bine să ne gândim la milostenie. Pentru că iubirea de avere, zgârcenia, sunt patimi care îl îndepărtează pe om de semenii lui și de Dumnezeu. Vedeți de pildă, Sf. Ap. Pavel, scriindu-i lui Timotei  în prima sa Epistolă îl învăța lucrul acesta, că e un mare pericol pentru noi să fim legați cu toate puterile de averile noastre pământești. Măcar că trăim într-o lume secularizată, într-o lume în care pe primul plan este trupul și banul, totuși, Sf. Biserică, în Evanghelia Domnului, prin viața Sfinților, ne învață că nu trebuie să ne atașăm cu toate puterile noastre de avere, de bunurile materiale, așa cum nu a făcut-o nici Sf. Spiridon”.
Primul hram al Mănăstirii Sf. Ier. Spiridon a fost sărbătorit în anul 1999 când au demarat  și lucrările de construcție ale așezământului monahal. Mănăstirea de maici cu hramul  Sfântul Ierarh Spiridon din județul Bistrița-Năsăud mai are și cel de-al doilea hram, Duminica Tuturor Sfinților. 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close