În a doua zi a Sfintelor Paști, luni, 3 mai 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credicioșilor prezenți pe tema „Învierea ca întâlnire aducătoare de bucurie”. De asemenea, ierarhul a subliniat importanța prezenței lui Dumnezeu în viața noastră, explicând că fără Dumnezeu omul se simte singur.

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Marius Popescu. Acesta urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Aruncuta, din Protopopiatul Cluj I.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”.

 

La slujbă au participat numeroși credincioși clujeni. Mulți au asistat la Sfânta Liturghie în fața Catedralei din Piața Avram Iancu. Astfel, au fost respectate îndrumările bisericești și regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close