Persoanele vârstnice de la Așezământul „Sfântul Vasile cel Mare” din Bistrița au fost vizitate în duminica a 8-a după Rusalii de PS Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Ierarhul a fost cel care a sfințit acest centru, în urmă cu 13 ani.

„Sfânta Liturghie a fost săvârșită de PS Vasile pe o scenă special amenajată în fața așezământului „Sf. Vasile cel Mare”. Am avut bucuria ca la Sfânta Liturghie să participe părintele protopop Alexandru Vidican precum și părintele arhidiacon Vartolomeu de la Constanța, cu aprobarea ÎPS Arhiepiscop Teodosie. Două momente speciale au fost cuvântul de învățătură, rostit de PS Vasile Someșanul și cel în care, cu bincuvântarea ÎPS Părinte Andrei s-au acordat două diplome de aleasă cinstire pentru doi creștini care s-au implicat în  buna desfășurare a acestui așezământ”, a relatat părintele Sorinel Moldovan de la Așezământul „Sf. Vasile cel Mare” din Bistrița.

Cei peste 30 de beneficiari ai acestui centru au putut afla mai multe despre importanța Sfintei Liturghii, din cuvântul de învățătură rostit de PS Vasile Someșanul: „Sfânta Liturghie este cea mai importantă dintre slujbele Sfintei noastre Biserici, pentru că ea ne susține viața noastră sufletească și nu ne lasă să ne înstrăinăm de Acela care ne spune: Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua de apoi (Ioan 6, 54)”.    

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close