În a doua zi de Crăciun, credincioșii bistrițeni s-au bucurat de prezență arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sfinţii Apostoli Petru, Pavel şi Andrei” din municipiul Bistrița.

Slujba a fost săvârșită în sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și protopopul de Bistrița, pr. Alexandru Vidican, inspectorul eparhial pentru tineret al județului Bistrița-Năsăud, pr. Tudor Mudure și preşedintele Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” pr. Marius Pintican, precum şi preoţii parohi ai bisericii. La slujbă au asistat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, prefectul Ioan Țintean, administratorul public al judeţului, Florin Moldovan, vicepreşedintele Consiliului Județean, Alexandru Pugna şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.

În cuvântul de învățătură Părintele Mitropolit a vorbit despre importanța milosteniei și a filantropiei, dând drept exemplu activitatea Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Bistrița, coordonată de Pr. Marius Pintican. În cadrul Liturghiei, foarte mulți credincioși, în special copii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar cei mici au primit din partea ÎPS Andrei, la finalul slujbei, mici daruri. De asemenea prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean a primit din partea Înaltpreasfinției Sale, Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție oferită de Mitropolia Clujului.

Festivalul de colinde și datini de la Mărișelu

După-amiaza, ÎPS Părinte Andrei a luat parte la festivalul național de colinde, datini și obiceiuri de iarna din parohia bistrițeană Mărișelu. Intitulat „Slobozi-ne gazdă-n casă ”, spectacolul a ajuns la a patra ediție și s-a bucurat în acest an de participarea a 18 grupuri de colindători din țară.

Festivalul a debutat de la ora 10, cu oficierea Sfintei Liturghii de un sobor de preoți în biserica din localitate. La finalul slujbei a avut loc parada portului popular în care toate cele 18 grupuri participante și-au prezentat straiele naționale. De la ora 14, a debuta spectacolul propriu-zis ce s-a desfășurat la căminul cultural din Mărișelu, în prezența a numeroși invitați printre care și ÎPS Părinte Andrei.

Au urcat pe scenă 18 grupuri de colindători din Mărișelu, Agrieș, Spermezeu, Telciu, Maieru, Șieuț, precum și din alte localități din jud. Bistrița-Năsăud. Au venit special pentru acest eveniment și colindători din județele Cluj, Sălaj, Maramureș, precum și din Olt și din Coșna, jud. Suceava, ne-a spus pr. paroh din Mărișelu, Aurelian Poptean.

Manifestarea va continua și mâine, în a treia zi de Crăciun, însă de această dată în localitatea Măgurele. În biserica din sat va fi oficiată de la ora 10 Sfânta Liturghie, după care membrii Ansamblului Datini din Mărișelul vor prezenta obiceiul de Ignat.

Cea de-a patra ediție a festivalului național de colinde, datini și obiceiuri de iarna din parohia bistrițeană Mărișelu, se va încheia cu o seară culturală românească la care vor participa toate grupurile de colindători, precum și membrii Centrului Cultural Municipal.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close