În ziua praznicului Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, marți, 29 august 2023, ÎPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor ortodocși români din capitala Regatului Norvegiei.

De la ora locală 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord și cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, au săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul Episcopal cu hramurile „Învierea Domnului” și „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Grabnic-Ascultătoare” din Oslo.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Ioan Botezătorul este cel mai mare bărbat născut din femeie”, în care a pus în fața ochilor sufletești ai credincioșilor prezenți moștenirea lăsată de Ioan Botezătorul contemporaneității.

Ce ne învață Sfântul Ioan Botezătorul? Într-o lume secularizată, dată peste cap, dezorientată, Sfântul Ioan Botezătorul ne învață că un dram de moralitate ar trebui să avem când toate sunt relativizate. Orice e îngăduit în lumea de astăzi. Orice e îngăduit de către morala laică, dar nu orice e îngăduit de către morala lui Dumnezeu. În lumea în care trăim noi, întâi de toate, ar trebui să avem o exigență morală, o viață cât de cât curată. <<Nu orice este îngăduit, nu te poți căsători cu oricine, nu poți trăi în orice păcat, nu poți trăi o viață nefirească, ci așa cum a lăsat-o Dumnezeu>>, dacă Ioan Botezătorul ar trăi azi, lucrul acesta l-ar spune…” a spus ierarhul.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, o alocuțiune a rostit și PS Părinte Timotei Prahoveanul care i-a îndemnat pe cei prezenți, departe de țară fiind, să nu-și piardă identitatea, să păstreze tradiția creștină și să rămână uniți.

Totodată, PS Părinte Macarie, în calitate de gazdă, a mulțumit ierarhilor prezenți, cât și tuturor credincioșilor participanți, care și-au arătat devotamentul în permanență față de credința ortodoxă, de Biserica neamului românesc și de slujitorii Sfintelor Altare din țările scandinave.

În semn de recunoștință pentru întreaga activitate desfășurată în slujba Bisericii, Mitropolitul Andrei al Clujului a conferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici, parohului bisericii din Oslo, părintelui Alexandru-Călin Ardelean. De asemenea, domnul Ion Rudeanu, membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, a fost decorat de către Înaltpreasfinția Sa cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”.

La final, credincioșii prezenți au primit în dar, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, cărți și iconițe.

Text: Dragoș Stroian

Foto: Episcopia Europei de Nord

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close