Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit ieri, 4 iulie 2017, în ședință de lucru sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. La întâlnire a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.

Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe subiecte de actualitate printre care trecerea în rândul sfinților a unui pictor român Pârvu Mutu, dar și aprobarea mai multor slujbe ale unor sfinţi care au fost deja canonizaţi.

Noul Sfânt al Bisericii noastre va purta numele de Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul de la Mănăstirea Robaia, ziua de pomenire fiind aleasă 7 august. El a fost numit și ocrotitor al pictorilor și al iconarilor atât pentru că a pictat multe biserici, dar mai ales pentru viața lui deosebită.

Un alt punct important al întâlnirii a fost alegerea a 2 episcopi-vicari pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și pentru Arhiepiscopia Aradului. Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Damaschin Luchian ca Episcop-vicar pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu 39 de voturi din 45 de voturi valid exprimate. Noul Episcop-vicar va purta titulatura Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.

Totodată, în cadrul ședinței au fost analizate aspecte de ordin administrativ și pastoral-duhovnicești care privesc bunul mers al Bisericii noastre.

Ședința de lucru a Sfântului Sinod a fost precedată de oficierea unui Te Deum în Catedrala Patriarhală. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, în prezența membrilor Sfântului Sinod. În continuare, ședința de lucru s-a desfășurat în Reședința Patriarhală sub președinția Întâistătătorului Bisericii noastre.

La final, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a acordat mai multe distincţii persoanelor care s-au implicat în organizarea Întâlnirii tinerilor ortodocşi din toată lumea, desfăşurată în perioada 1-4 septembrie 2016.

Lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor continua și astăzi 5 iulie 2017.


Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate. Sfântul Sinod se compune din Patriarh, toți mitropoliții, arhiepiscopii, episcopii eparhioți, episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari și arhiereii vicari în funcțiune.

Sfântul Sinod se întrunește anual în cel puțin două ședințe de lucru, în perioadele de primăvară și toamnă, iar în ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close