Dumnezeu ne scoate din toate situațiile dificile dacă avem credință”: acesta a fost mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei în duminica Umblării pe Mare, adresat credincioșilor parohiei Băișoara.

Înaltpreasfintia Sa a subliniat faptul că ceea ce cerem în rugăciune trebuie să cerem cu credință:

Situațiile dificile prin care trecem în viață nu pot fi depășite decât cu ajutorul lui Dumnezeu. Credința este încredințarea celor nădăjuite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Nu-L vedem pe Dumnezeu, dar credem în existența Lui. Însă, cum se naște credința? Pe de o parte, credința este darul lui Dumnezeu, iar pe de altă parte este rezultatul frământărilor, cercetărilor noastre personale.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului a fost prezent astazi în parohia Băișoara, unde în acest sfârșit de săptămână au loc zilele comunei.

La finalul Liturghiei săvârșite de Înaltpreasfinția Sa alături de un sobor de zece preoți, ierarhul a sfințit noul monument ridicat în cinstea eroilor din Primul și Al Doilea Război Mondial, moment urmat de onorul militar, parada militară în memoria eroilor şi depuneri de coroane,  precum şi conferirea Titlului de Cetăţean de Onoare al comunei Băişoara, Înaltpreasfinţitului Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi al Sălajului.

Din aceeași categorie

Share This