Mitropolitul Clujului, IPS Andrei a sfițit ieri, 19 mai 2013, în Duminica Mironosițelor, biserica din satul clujean Câmpenești. Slujba de târnosire a locașului de cult ce poartă hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” a început la ora 9.00. A urmat Sfânta Liturghie săvârșită afară, în fața locașului de cult de Înaltpreasfinția Sa alături de un sobor de peste 20 de preoți și diaconi. De la Centrul Eparhial au fost prezenți inspectorul pe probleme de misiune și protocol Arhid. Claudiu Grama și Secretarul Eparhial, domnul Valentin Vesa. În cuvântul de invățătură, Mitropolitul Clujului a vorbit despre faptele milei trupești insistând pe cultul morților. Cu această ocazie ierarhul a adus in discuție problema incinerării morților.

La finalul slujbei IPS Andrei, pentru efortul depus în reabilitarea locașului de cult, l-a ridicat la rangul de iconom pe parintele paroh Cosmin Vele, având dreptul de a purta brâu roșu. Totodată mitropolitul Clujului i-a conferit domnului avocat Călin Budișan din cadrul Baroului Cluj, distincția „Crucea Transilvană”, pentru ajutorul substanțial pe care l-a dat în renovarea lăcașului de cult de la Câmpenești. Ierarhul a oferit la final diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în reabilitarea bisericii din Câmpenești.
Biserica din Câmpenești a fost adusă din localitatea Fildu de Mijloc, din judetul Sălaj în 1923. În perioada comunistă Parohia Câmpenești a devenit filie a parohiilor Apahida, Jucu și „Sfantul Ilie” din Cluj-Napoca. În 2010, prin binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu a fost reînființată parohia, datorită faptului că zona s-a extins foarte mult. Potrivit părintelui paroh Cosmin Vele, aflându-se într-un stadiu avansat de degradare, locașul de cult a fost supus unui amplu proces de renovare, coordonat de arhitectul Radu Spânu. Ușile împărătești și pictura ce s-a mai păstrat în interiorul locașului de cult au fost restaurate de Dragoș Hlinca, expert restaurare-pictură.

 

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close