După 5 ani de lucrări, Parohia Ortodoxă Sfântul Ierarh Nectarie din Municipiul Dej și-a deschis porțile pentru credincioșii parohiei. Mulțime mare de credincioși din municipiul Dej au luat parte marți seara la slujba vecerniei, oficiată de Mitropolitul Clujului, Înaltprasfințitul Părinte Andrei. Înainte de oficierea vecerniei Părintele Mitropolit a săvârșit o slujbă de binecuvântare a locașului de cult proaspăt construit. Astfel pereții bisericii au fost stropiți cu aghiasmă și unși cu untdelemn sfințit. Alături de Înaltpreasfințitul Părinte a slujit un numeros sobor de preoți și diaconi, în fața unei bisericii neîncăpătoare. Pentru credincioșii care nu au reușit să intre a fost amplasat un ecran în fața bisericii.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Andrei le-a vorbit credincioșilor despre biserică, loc de întâlnire a omului cu Dumnezeu și locuință a Domnului pe pământ. La rândul său, preotul paroh Ioan Buftea, protopopul Dejului, a adus mulțumire tuturor celor care au sprijinit înființarea parohiei și ridicarea bisericii.
La final au fost oferite distincții și diplome de aleasă cinstire preotului paroh dar și tuturor ctitorilor.
Parohia Sfântul Ierarh Nectarie din Municipiul Dej a fost înființată în anul 2011, iar timp de cinci ani Sfintele Slujbe  s-a săvârșit într-o capela provizorie de lemn, timp în care s-a ridicat biserica de zid, în care s-a intrat în mod festiv în seara celei de-a doua zi de Paști.

Din aceeași categorie

Share This