Cei zece Întâistătători de Biserici Ortodoxe care au participat astăzi dimineaţă la lucrările Sinaxei vor adresa o invitaţie oficială către cei patru Întâistătători absenţi pentru a participa la coliturghisirea din Duminica Cincizecimii, la CatedralaSfântul Mina din Heraklion.

Lucrările Sinaxei au fost deschise prin cuvântul rostit de Sanctitatea Sa, Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. În continuare, a fost citită scrisoarea Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, în care se menționează că Biserica Rusiei se află în rugăciune pentru buna desfăşurare a lucrărilor Sfântului şi Marelui Sinod. De asemenea, în această scrisoare Patriarhul Kiril al Moscovei îşi exprimă regretul că nu este prezent aici.

Propunerea de a-i invita pe cei absenţi, după cum informează neakriti.gr, a venit din partea Preafericitului Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, care a cerut ca pe lângă coliturghisirea de duminică, să fie invitaţi să participe şi la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod, care vor începe oficial lunea viitoare.

Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru, adresându-se Patriarhului Ecumenic, a solicitat să fie scurtat timpul, evitând scrisorile şi faxul şi să discute Sanctitatea Sa telefonic cu cei patru absenţi. Diferendele din Qatar şi problema căsătoriilor mixte nu pot constitui motive pentru absenţa celor patru Întâistătători.

Patriarhul Ecumenic, cu acordul celorlalţi nouă Întâistătători, a început contactarea telefonică în cadrul Sinaxei, care analizează detaliile privind Mesajul Sfântului şi Marelui Sinod.

A fost exprimată dorinţa ca la Sfânta Liturghie din duminica Pogorârii Duhului Sfânt, toţi cei 14 Întâistătători de Biserici Autocefale să conslujească la Catedrala Sfântul Mina.

Cu toţii sperăm ca Bisericile absente să reuşească să ajungă, a subliniat vineri dimineaţă Mitropolitul Emmanuel al Franţei.

Autor: Robert Nicolae, Basilica

Mesajul Patriarhului Kiril către Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe întruniţi în Creta

Sanctităţii Sale Bartolomeu,

Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă şi Patriarh Ecumenic,

Preafericirilor Lor Întâistătătorilor de Sfinte Biserici ale lui Dumnezeu,

Arhipăstorilor, păstorilor, monahilor şi laicilor care s-au întrunit în Insula Creta

Sanctitatea Voastră Bartolomeu,

Preafericirile Voastre,

Înaltpreasfinţiţi şi Preasfinţiţi arhipăstori,

Cinstiţi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe locale,

Vă salut cordial din partea Bisericii Ortodoxe Ruse şi din partea credincioşilor ortodocşi din Rusia, Ucraina, Belorusia, Moldova şi alte ţări, care alcătuiesc marea turmă a Patriarhiei Moscovei.

Fraţilor, noi suntem cu toţii un Trup al lui Hristos (1 Corinteni 12, 27). Noi am primit darul fără de preţ al unităţii de la Însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. A păstra acest dar este una dintre sarcinile noastre principale; este o poruncă directă de la Mântuitorul nostru (Ioan 17, 21).

Să nu fim derutaţi de faptul că părerile Bisericilor surori privind convocarea Sfântului şi Marelui Sinod au fost împărţite. Conform Sfântului Apostol Pavel,trebuie să fie între voi şi scindări (eresuri), ca să se învedereze între voi cei încercaţi (1 Corinteni 11, 19). În zilele de pregătire a Sinodului, astfel de diferenţe au fost dezvăluite întru totul, dar nu trebuie să le permitem să slăbească unitatea poruncită de Dumnezeu, să evolueze într-un conflict interbisericesc, să aducă diviziune şi tulburare în rândurile noastre. Rămânem o familie ortodoxă şi împreună purtăm responsabilitatea pentru soarta Sfintei Ortodoxii.

Este convingerea mea profundă că Bisericile, atât cele care au decis să meargă la Creta cât şi cele care s-au retras, au luat aceste hotărâri cu bună conştiinţă şi de aceea trebuie să respectăm poziţia fiecăreia.

Biserica Ortodoxă Rusă a făcut mereu demersuri din convingerea că vocea fiecărei Biserici locale, fie ea mare sau mică, veche sau nouă, nu trebuie neglijată. Lipsa consimţământului Bisericii Antiohiei de a convoca Sinodul înseamnă că nu am atins consensul pan-ortodox. Nu putem ignora nici vocile Bisericilor Georgiei, Serbiei şi Bulgariei, care au susţinut amânarea Sinodului pentru o dată ulterioară.

Am convingerea că, dacă există bunăvoinţă, întâlnirea din Creta poate deveni un pas important pentru depăşirea diferenţelor actuale. Ea îşi poate aduce contribuţia la pregătirea acelui Sfânt şi Mare Sinod care va reuni toate Bisericile Ortodoxe Autocefale fără excepţie şi va fi o reflecţie vizibilă a unităţii Sfintei Biserici Ortodoxe a  lui Hristos, pentru care predecesorii noştri, care au trecut la Domnul, s-au rugat şi au aşteptat-o.

Vă asigurăm că rugăciunile noastre vă vor însoţi în zilele lucrărilor viitoare.

Cu multă dragoste în Hristos,

+KIRIL

Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii

Autor: Aurelian Iftimiu, Basilica

sursa: mospat.ru

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close