Peste 5000 de credincioși au urcat sâmbătă, 8 septembrie 2018, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200, pentru a lua parte la Sfânta Liturghie, oficiată cu ocazia hramului de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe altarul de vară, situat în curtea așezământului monahal.

Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, directorul de departament al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca,  pr. prof. univ. dr.  Ștefan Iloaie, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, duhovnicul mănăstirii,  protos. Gavril Horț și preoți de la parohiile învecinate așezământului monahal.

După citirea pericopei evanghelice, IPS Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat  „Maica Domnului este Biserica lui Dumnezeu însuflețită”.

 

Miile de credincioși, dar și autoritățile locale, județene și centrale prezente s-au bucurat și de un recital de pricesne, susținut de interpretele Eugenia Marinesc și Maria Nicoleta Pavelean.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit s-a rugat împreună cu cei prezenți pentru elevii care vor începe luni, 10 septembrie 2018, un nou an școlar, urându-le spor la învățătură. „Să ne rugăm din suflet lui Dumnezeu să-i crească sănătoși, înțelepți, voinici și cuminți pe copiii și tinerii noștri”, a spus ierarhul.  De asemenea, i-a îndemnat să participe la Referendumul pentru Familie. „Noi, cei ce transmitem credința moșilor și  strămoșilor noștri, suntem datori să mergem la acest referendum”, a precizat IPS Andrei.

Apoi,  părintele protos. Gavril Horț, duhovnicul mănăstirii, a mulțumit tuturor celor prezenți la hram și celor care sprijină lucrările bisericii noi a mănăstirii, aflată în stadiul de construcție.

90 de ani de rugăciune și jertfă, în Pasul Tihuța

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuţa. Aflat la graniţa dintre Transilvania şi Bucovina, aşezământul monahal este frecventat de mulţime de credincioşi din ambele regiuni, cărora li se adaugă numărul mare de turişti care tranzitează zona.

Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1928, prin aprobarea înfiinţării unei mănăstiri de călugări. A funcţionat ca mănăstire de călugări până în anul 1960, când, prin decret, a devenit parohie a satului. La iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, în 11 aprilie 1995 s-a reînfiinţat mănăstirea ca mănăstire de maici. În prezent viețuiesc 24 de maici, conduse de maica stareță, savrofora Pamfilia Solcan și de părintele duhovnic, protos. Gavril Horț.

Activitate didactică și pedagogică a maicilor pentru copiii din zonă

Obștea Maicilor de la Piatra fântânele se ocupa si de aproximativ 30 de copii din cătunele îndepărtate ale zonei, pe care îi ajută să meargă la școală. La mănăstire ei se bucură de toată libertatea de care un copil are nevoie pentru a crește și a se dezvolta frumos.  Maicile sunt implicate trup și suflet în educația lor și țin seama cu foarte multă atenție de înclinațiile pe care le au cei mici. Cu ajutorul maicilor și a unor profesori de specialitate, aceștia studiază pian, vioară, dar și alte discipline.

Mănăstirea a avut menirea de a educa și forma tinerele generații încă de la înființare. Primul stareț, pr. Vasile Luncan a fost cel care a sprijinit înființarea școlii din Piatra Fântanele, iar în timpul celui de-al doilea război mondial, când școala a fost închisă, el a fost cel care și-a asumat rolul de dascăl, predând lecții în incinta mănăstirii, copiilor din sat.

Pe culmile munților, pe drumul ce unește Transilvania de Bucovina, Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului din Piatra Fântânele se dezvăluie ca un locaș de spiritualitate ortodoxă, o vatră a tradițiilor românești, dar și ca un loc aparte în care visele copiilor și ale tinerilor din cătunele izolate încep să prindă aripi.

Photo Credit: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close