Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, aniversează joi, 25 februarie 2021, 31 de ani de la hirotonia întru arhiereu.

Cu acest prilej, în numele Sinodului Mitropolitan, al preoțimii, al cinului monahal, precum și al credincioșilor din cele trei Eparhii care alcătuiesc Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, i-a transmis Înaltpreasfinției Sale un mesaj de felicitare:


Înaltpreasfinția Voastră,

Vă rugăm să primiți în numele Sinodului Mitropolitan, al Ierarhilor Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, al preoțimii noastre vrednice, al cinului monahal precum și al dreptcredinciosului nostru popor al lui Dumnezeu din cele trei Eparhii care alcătuiesc Mitropolia noastră, rugăciunile noastre, smerite și statornice către Hristos.

Rugăm pe Iisus Hristos, Arhiereul cel Veșnic, să Vă dăruiască sănătate, mult spor și ajutor în lucrarea Sfintei noastre Biserici Ortodoxe și la vegherea bunului mers al Sfintei nostre Mitropolii, la mântuirea turmei de credincioși încredințată spre păstorire.

Întru mulți ani, Înaltpreasfinția Voastră!

† IUSTIN

Episcopul Maramureșului și Sătmarului


Scurtă biografie

Născut la 24 ianuarie 1949, în Oarța de Sus, județul Maramureș, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, la 25 februarie 1990, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, de vrednicul de pomenire Antonie Plămădeală,Mitropolitul Ardealului. În 4 martie același an a fost numit episcop-locotenent al Episcopiei Alba Iuliei, iar din luna iunie a devenit episcop titular.

În 16 iulie 1998, Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.

În data de 18 martie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în scaunul vacant de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi a fost instalat de către Patriarhul Daniel, la data de 25 martie 2011, de praznicul Bunei Vestiri, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După reorganizarea administrativ-bisericească din Transilvania, este Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului (Ardealul de Nord), respectiv al celei de a doua mitropolii ardelene, având reşedinţa mitropolitană în Cluj-Napoca.

Biografia detaliată a Mitropolitului Andrei poate fi consultată AICI

Foto credit: Arhiva Mitropoliei Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close