La sărbătoarea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, joi, 8 mai 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Pădureni, județul Cluj, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, la Altarul de vară al așezământului monahal, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda – preotul Alexandru Rus, duhovnicul Mănăstirii Mihai Vodă – arhimandritul Ilie Hanuschi, duhovnicul Mănăstirii Pădureni – protosinghelul Vladimir Marc, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre virtutea iubirii creștine, având ca temei versetele scripturistice: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său” (I Ioan 4, 20-21). În acest context, ierarhul l-a oferit ca exemplu pe Sfântul Ioan Teologul, Apostolul Domnului, numit și „Apostolul iubirii”, de la care învățăm cum să-L iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi clujeni. La chinonic, un grup de credincioase din Pădureni a interpretat pricesne.

La finalul slujbei, Mitropolitul Andrei le-a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor și tinerilor prezenți.

La hram au participat oficialități locale și numeroși credincioși.

 

Scurt istoric

Mănăstirea „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul clujean Pădureni, comuna Tritenii de Jos, județul Cluj, a fost reactivată la data de 1 ianuarie 2014, cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Așezământul monahal este ridicat pe locul unei vechi mănăstiri care a funcționat în jurul anului 1770. Biserica actuală a fost reconstruită în anul 1967, prin eforturile credincioșilor locali, însă a rămas nefolosită până la reînființarea mănăstirii.

Obștea mănăstirii este formată din 5 viețuitoare, stareță fiind stavrofora Nectaria Pușcaș, iar duhovnic protosinghelul Vladimir Marc.

În prezent, noul corp de chilii cu trapeză este finalizat parțial, iar pe viitor se are în plan edificarea unei noi biserici și a unui ansamblu monahal.

Ocrotitorul mănăstirii, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, este prăznuit de trei ori pe an. În ziua de 8 mai, în cinstea minunii care are loc anual la mormântul său din Efes — unde, potrivit tradiției, izvorăște o pulbere sfântă, numită de localnici „mană”, cunoscută pentru proprietățile sale tămăduitoare; la 30 iunie, de Soborul Sfinților 12 Apostoli; și la 26 septembrie, ziua când a trecut la cele veșnice.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close