Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus, satul natal al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, și-a sărbătorit hramul, vineri, 22 iulie 2022, în ziua de pomenire a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii.

Cu acest prilej, la Altarul de vară al așezământului monahal, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, având alături un sobor de preoți și diaconi.

Din soborul slujitor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Carei, preotul Florian Mocan, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, protopopul Dejului, preotul Ioan Buftea, proin-protopopul de Chioar, preotul Nicolae Petruș, starețul Mănăstirii Oarța de Sus, protosinghelul Pimen Vasile, directorul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, preotul Paul Gavriloaie, parohul din Oarța de Sus, preotul Dumitru Vlad și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia i-a îndemnat pe credincioși să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc în viața lor, pornind de la exemplul Sfintei Maria Magdalena.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi al Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat consătenilor un gând duhovnicesc, vorbindu-le despre importanța misiunii femeilor creștine la nivelul societăţii, familiei şi Bisericii, pornind de la modelul femeilor mironosițe, în special al Sfintei Mironosițe Maria Magdalena. Totodată, ierarhul și-a exprimat bucuria de a participa și în acest an la hramul mănăstirii.

 

De asemenea, ÎPS Părinte Andrei l-a hirotesit duhovnic pe ieromonahul Nicolae Bădescu, viețuitor al Mănăstirii Oarța de Sus, pe parohul Bisericii „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Cluj-Napoca, preotul Mircea Bugnariu, l-a hirotesit iconom stavrofor, iar tuturor tinerilor și copiilor prezenți le-a oferit cărți duhovnicești.

În calitate de gazdă, părintele stareț Pimen Vasile a mulțumit celor doi ierarhi, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor care cercetează mănăstirea.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

 

Scurt istoric

Oarța de Sus, satul natal al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, este o localitate atestată documentar în anul 1391, iar prima mențiune a unei biserici în zonă este din anul 1723.

Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus, aflată la granița cu trei județe: Maramureș, Satu-Mare și Sălaj, a fost înființată în anul 2012, la inițiativa ÎPS Părinte Andrei.

Primul hram a fost sărbătorit la data de 22 iulie 2012, în ziua de prăznuire a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, când, la finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Andrei a pus piatra de temelie pentru noua biserică. În mai puțin de un an, cu sprijinul unor oameni de bine, a fost ridicată biserica de lemn și casa monahală.

În anul 2013, pe cheltuiala Părintelui Mitropolit Andrei, de la turnătoria Grassmeyer din Innsbruck, Austria, s-a achiziționat un clopot de aproximativ 200 kg, care a fost așezat în turnul-clopotniță. În anul 2014, pentru buna desfășurare a slujbelor arhierești, a fost construit un Altar de vară, iar în anul 2015, crucea veche de fier, de pe coama dealului, a fost înlocuită cu una sculptată în lemn.

Biserica așezământului monahal a fost sfințită în data de 25 iulie 2021, de către ÎPS Mitropolit Andrei și de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. La eveniment a asistat și vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul).

În prezent, se lucrează la noua casă de oaspeți, edificiu aflat în curs de finalizare.

Obștea mănăstirii, condusă de starețul Pimen Vasile, este formată din viețuitori veniți de la Mănăstirea „Sfânta Maria Skobțova” din Alba Iulia. Întocmai viețuirii lor ascetice din precedenta vatră monahală, adică fără energie electrică sau gaz natural, aceștia au ales aceeași cale a nevoinței. Misiunea lor aparte se adresează și iubitorilor de muzică rock, care au descoperit în liniștea fostei pășuni a satului, devenită mănăstire, armoniile interioare ale credinței.

Din punct de vedere jurisdicţional, așezământul monahal aparține de Protopopiatul Chioar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close