La Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor), 25 aprilie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” din municipiul Cluj-Napoca, cu ocazia hramului. Sfânta Elisabeta este prăznuită anual la data de 24 aprilie.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, pe o scenă special amenajată în curtea mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici.

Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, arhimandritul Samuel Cristea, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Siluan Popescu și coordonatorul Centrului de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” din Cluj-Napoca, preotul Claudiu Precup.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat: „Credincioșii sunt entuziasmați și indiferenții sunt sceptici”, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți despre importanța praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Totodată, a subliniat importanța și rolul mănăstirii în orașul Cluj-Napoca.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Iacov Protopsaltul”, dirijat de Marin Pîntea.

La finalul slujbei, conform tradiției, Înaltpreasfințitul Andrei a sfințit ramurile de salcie.

Slujba a fost oficiată cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, în prezența a numeroși credincioși clujeni. De asemenea, în cadrul Liturghiei, ierarhul s-a rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Scurt istoric

Mânăstirea „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” din Cluj-Napoca, situată pe strada Arţarului, în cartierul Bună Ziua, a fost înființată în anul 1934, de vrednicul de pomenire Episcop Nicolae Ivan, la propunerea Societății Ortodoxe a Femeilor Române.

A funcționat o perioada în clădirea „vechii teologii” de pe strada Avram Iancu, nr. 6, punându-se în acest fel bazele unui Institut al surorilor de caritate.

Desființat în timpul regimului comunist, așezământul monahal a fost reînființat în anul 2011, la inițiativa Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Ca odor de mare preț, mănăstirea deține o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromița”, cea „nefăcută de mână omenească”. Icoana a fost adusă în anul 2015, de la Schitul românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos, acolo unde se află icoana originală.

În prezent, obștea mănăstirii numără șapte maici, stareță fiind stavrofora Maria Asaftei, iar duhovnic protos. Siluan Popescu. Pe lângă programul duhovnicesc de rugăciune, călugăriţele desfășoară activităţi administrative și se îndeletnicesc cu confecţionarea de veşminte preoţeşti.

Sfânta Cuvioasă Elisabeta, cea care ocroteste mănastirea clujeană, este pomenită anual în calendarul ortrodox pe 24 aprilie.

Aceasta s-a născut în cetatea Heracleea Traciei. Din fragedă vârstă a învăţat pe de rost vieţile Sfinţilor, astfel încât să poată urma totdeauna pilda lor de trăire după poruncile Evangheliei. După ce a rămas orfană, la vârsta de 12 ani, şi-a împărţit averea săracilor, a eliberat slugile şi a intrat în obştea Mănăstirii Sfântul Gheorghe – Dealul Mic, din Constantinopol, unde era egumenă sora tatălui său. Mai multe despre viața sfintei AICI

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close