Mănăstirea clujeană pusă sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Elisabeta, făcătoarea de minuni, a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Obștea mănăstirii alături de mulțimea de credincioși și preoții invitați l-au întâmpinat pe Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei la ora 9,30 în curtea așezământului  monahal.

Pe o scenă amenajată în icintă a fost oficiată Dumnezeiasca Liturghie, răspunsurile liturgice fiind date de un grup de studenți ai Facultății de Teologie din Cluj-Napoca.

Întrucât astăzi au fost pomeniți în calendarul ortodox, pe lângă Cuvioasa Elisabeta, Sfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Iosif din Maramures, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și-a întemeiat cuvântul de învățătură pe un citat din Epistola Sfântului Apostol Iuda, capitolul 1 versetul 3: Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna. După ce a istorisit viețile și faptele celor patru sfinți sărbătoriți astăzi, Părintele Mitropolit i-a îndemnat pe cei prezenți să urmeze exemplul acestora și să păstreze credința cea adevărată, transmisă nouă de către Domnul Iisus Hristos.

Dacă pe vremea lor presiunile veneau din partea conducătorilor calvini, mai târziu, pe vremea imperiului austro-ungar, tot pentru ortodocșii noștrii din Transilvania, au venit presiunile din partea bisericii catolice să treacă românii la greco-catolicism. Acum zicem noi că Dumnezeu ne-a dat libertate absolută, însă să fim în stare să o gestionăm, să fim în stare să păstrăm credința ortodoxă dată sfinților o dată pentru totdeauna. Sunt multe ispitele și în vremurile noastre, nu neapărat ca în vremea lor.

La finalul slujbei părintele protosinghel Natanael Zamfirache, duhovnicul mănăstirii, a mulțumit Înatpreasfinției sale pentru dragostea părintească și purtarea sa de grijă față de obște iar în semn de  recunoștiință i-a dăruit  o icoană cu Maica Domnului Gherontisa din Muntele Athos.

Slujbele speciale în cinstea ocrotitoarei au început la mănăstirea din cartierul clujean Buna Ziua încă din ajunul praznicului, când a fost oficiată slujba privegherii, iar dimineață a fost citit acatistul Sfintei Cuvioase Elisabeta și s-a oficiat sfințirea cea mică a apei.

ÎPS Andrei: „Sfintei Cuvioase Elisabeta i-a fost dăruit darul facerii de minuni tămăduind mulți bolnavi”

Mânăstirea a fost înființată de Episcopul Nicolae Ivan în anul 1934 la propunerea Societății Ortodoxe a Femeilor Române, primind hramul Sfintei Cuvioase Elisabeta. Despre viața sfintei sunt puține dovezi scrise însă câteva cuvinte le-a spus credincioșilor Înaltpreasfințitul Părinte Andrei:

Sfânta Cuvioasa noastră Elisabeta a trăit în Bizanț în veacul al IX-lea iar din surse istorice aflăm că a trăit o viață plăcută Lui Dumnezeu, fiind o mare ascetă, iar datorită acestui fapt Dumnezeu i-a dat darul facerii de bine, a adunat o obște de maici și le-a devenit stareță dar nu și-a abandonat stilul de viață auster, postea mult, se ruga mult și priveghea mult. Tocmai prin acestea s-a rmarcat, printr-o asceză deosebită iar datorită unirii ei sufletești cu Domnul Hristos i-a fost dăruit darul facerii de minuni tămăduind mulți bolnavi.

Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” ctitorie a Episcopului Nicolae Ivan

Așezământul monahal a funcționat în clădirea „vechii teologii” din str. Avram Iancu nr. 6 punând astfel, bazele unui Institut al surorilor de caritate care să formeze personal pentru așezămintele filantropice ale Bisericii și Statului. Cedarea Ardealului de Nord face ca mânăstirea să se mute, cu personal și inventar, la Sibiu în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului însă rămânând dependentă canonic de Episcopia Clujului. Autoritățile comuniste intervin în 1949, iar stareța – Monahia Cornelia Ionescu – se refugiază la Mânăstirea de metanie, Pasărea, până când reușește să revină la Cluj cu ajutorul Părintelui Florea Mureșan și să se instaleze în casa parohială a Bisericii „Sfânta Treime” în anul 1952. Din nefericire, în același an, părintele Florea este arestat, maicile se risipesc, doar stareța Cornelia rămâne ca paraclisieră a „bisericii din Deal”.

La inițiativa ÎPS. Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, mânăstirea a fost reînființată în anul 2011 pe strada Arţarului nr. 7-11 iar noua obște monahală s-a așezat la 24 aprilie 2012, stareță fiind Monahia Maria Asaftei.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close