În a doua zi de Rusalii (sărbătoarea Sfintei Treimi), luni, 5 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, la Biserica „Sfânta Treime” din Dej, cu prilejul hramului.

Din sobor au făcut parte protopopul Dejului – preotul Ioan Buftea, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Nicolae Muntean, fostul paroh – preotul pensionar Teodor Mureșan și preotul coslujitor Adrian Ioan Bolog, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a afirmat că „Duhul Sfânt se odihnește în inima smerită”. De asemenea, ierarhul a mai spus că în ziua de azi suntem mai preocupați de starea celorlalți decât de propria noastră stare, ceea ce ne arată că Duhul Sfânt este departe de noi, iar judecata aproapelui este modul cel mai rapid prin care Duhul Sfânt pleacă de la noi.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților din Campusul Universitar Hașdeu, dirijat de Doina Costin. La chinonic, interpreta de muzică populară Ioana Breda Morar si preoteasa Cosmina Leucă au cântat pricesne.

La finalul slujbei, preotul paroh Nicolae Muntean a mulțumit ierarhului pentru prezență și, în semn de prețuire și recunoștință, i-a dăruit o icoană cu Sfânta Cuvioasă Elisabeta.

La hramul bisericii au participat oficialități civile și militare, precum și numeroși credincioși.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă Dej III a fost înfiinţată la data de 18 februarie 1995. Noul lăcaș de cult, situat în cartierul dejean Dealul Florilor, pe strada Unirii, nr. 1 D, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost construit între anii 1998-2021, în timpul păstoririi preoților: Ioan Câmpean (paroh în perioada 1995-2004) și Teodor Mureșan (paroh în perioada 2004-2021).

Piatra de temelie a fost pusă la data de 10 octombrie 1995, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, iar construcția efectivă a început în anul 1998, după un proiect realizat de arhitecții Dorin Munteanu și Călin Bumb. Biserica este împodobită cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorii Ioan și Mariana Botiș. Lăcașul a fost târnosit în data de 22 august 2021, de trei ierarhi: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La nivel parohial se desfăşoară o serie de activităţi catehetice, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Activităţile educative pentru copii sunt organizate în parteneriat cu Şcoala „Avram Iancu” din municipiu şi cu grădiniţele din raza de activitate a parohiei. De asemenea, periodic au loc colecte pentru familiile sărace și se oferă lunar ajutoare materiale pentru persoane defavorizate.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close