În ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare, miercuri, 12 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Aşezământul pentru copii „Sfântul Onufrie cel Mare” din Florești, județul Cluj, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, pe un podium special amenajat în curtea așezământului, Episcopul-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența copiilor din cadrul așezământului, a angajaților, a maicilor de la Mănăstirea Florești, a celor ce ajută și sprijină așezământul, precum și a altor credincioși.

Din soborul slujitor au făcut parte: protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Huedin – preotul Dan Ionuț Lupuțan, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău și pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu, ambii cadre universitare la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, duhovnicul Mănăstirii Florești și coordonatorul Așezământului pentru copii – protosinghelul Visarion Pașca, precum și alți clerici invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia, pornind de la exemplul Sfântului Onufrie, a vorbit despre necesitatea orientării omului spre receptarea slavei de la Dumnezeu, în detrimentul slavei de la oameni.

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Liviu Claudiu Agrijan. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Bucea, Protopopiatul Huedin.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La finalul Liturghiei, protosinghelul Visarion Pașca a vorbit despre realizările din ultima perioadă, precum și despre proiectele de viitor. De asemenea, a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în viața și activitățile așezământului social.

După oficierea Sfintei Liturghii, PS Părinte Benedict a vizitat biserica așezământului, care se află în proces de pictare, în tehnica frescă, lucrările fiind coordonate de pictorul Andrei Mușat.

Zilele Așezământului pentru copii

Evenimentele au debutat marți seara, 11 iunie, în biserica așezământului, cu slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare. În ziua de prăznuire a sfântului ocrotitor, miercuri, 12 iunie, a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească. Manifestările vor continua și zilele următoare, iar sâmbătă, 15 iunie, vor fi organizate mai multe activități destinate copiilor care-și găsesc alinarea la Așezământul „Sfântul Onufrie cel Mare”.

Scurt istoric

Potrivit părintelui protosinghel Visarion Pașca, inițiatorul și promotorul Aşezământului pentru copii „Sfântul Onufrie cel Mare”, ideea unui astfel de proiect social-filantropic a apărut în anul 1994, odată cu înființarea Mănăstirii Florești. Proiectul a prins contur abia în anul 2013. La data de 13 mai s-a înfiinţat Asociaţia Filantropică „Sfântul Onufrie”, președintele asociației fiind protos. Visarion Pașca, iar pe 12 iunie, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a pus piatra de temelie a așezământului pentru copii.

Aşezământul pentru copii „Sfântul Onufrie cel Mare” a fost acreditat în anul 2015 și cuprinde patru case de tip familial (două case au fost deja construite, urmând a fi construite următoarele două), o biserică, spațiu de recreere și loc de joacă. Așezământul este destinat ocrotirii, îngrijirii și asigurării unei dezvoltări armonioase a copiilor separați temporar sau definitiv de familia lor. Serviciile oferite în cele patru case de tip familial sunt: servicii de găzduire; servicii de îngrijire: hrană, igienizare; servicii educative: educaţie informală, extracurriculară; dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi sprijin în efectuarea temelor; servicii de consiliere socială a copilului şi a familiei; medierea relaţiei dintre copil şi familia acestuia; reprezentare şi mediere în relaţia cu autorităţile; sprijin material ocazional, în funcţie de nevoi.

Prin serviciile complexe de îngrijire pe care Așezământul le oferă, copiii au parte de siguranță locativă, afectivă, confort psihic, hrană, îmbrăcăminte și jucării. Indiferent de neajunsurile ce îngreunează procesul de adaptare socială, toți copiii sunt înscriși în sistemul educativ de stat. Programul şcolar este suplimentat cu un plan de recuperare structurat aşa încât să trateze toate aspectele personalizate din graficul dezvoltării copiilor.

Pe lângă copiii de la așezământul din Florești, Asociația mai sprijină cu hrană, îmbrăcăminte și rechizite școlare încă 250 de elevi din județele Cluj, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud.

Dacă doriți să sprijiniți Asociația, o puteți face printr-o donație în conturile:

Cont RON: RO27 BTRL RONC RT02 0955 7001

Cont EUR: RO74 BTRL EURC RT02 0955 7001

Cont USD: RO78 BTRL USDC RT02 0955 7001

sau trimițând un SMS cu textul ORFAN la numărul 8845, în valoare de 2 euro.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close