În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, vineri, 24 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la hramul Așezământului social pentru copii orfani de la Dorolea, comuna Livezile, județul Bistrița-Năsăud, pus sub ocrotirea Sfântului Siluan.

De la ora 10:00, în biserica așezământului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oficialităților, precum și a numeroși credincioși, ctitori, binefăcători și susținători ai proiectului social.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, starețul Mănăstirii Rebra-Parva, protosinghelul Chiril Zăgrean, starețul Mănăstirii „Pantocrator” de la Beclean, protosinghelul Luca Gheberta, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, precum și alți preoți invitați.

Răspunsurile liturgice au fost date de călugării de la Mănăstirea Rebra-Parva.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre viața Sfântului Siluan Athonitul „ca cel care a cunoscut inima lui Hristos”. De asemenea, i-a felicitat pe cei care se ocupă de ridicarea centului social.

 

Astfel, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul i-a acordat „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, domnului Alexandru Simionca, iar Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” i l-a oferit domnului Daniel Florin Scurtu. De asemenea, alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

Scurt istoric

Anul trecut, la data de 24 septembrie, cu prilejul primului hram, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie pentru noua biserică, cu hramul „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul”, și a binecuvântat locul unde va fi construit viitorul așezământ social. Acesta va fi administrat de Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra-Parva și va găzdui 50 de copii orfani.

Potrivit părintelui stareț, protosinghelul Chiril Zăgrean, finanțarea centrului social se va face exclusiv din fondurile mănăstirii și din donații.

Lucrările de construcție au început în vara anului 2020, pe un teren de 2,5 hectare, donat de familia Dedean Ioan, împreună cu fiii Bogdan şi Alin Ionuț.

Așezământul va fi compus din opt clădiri, printre care o biserică, un cabinet medical, ateliere de creație și alte anexe. În prezent, prima clădire a fost construită, iar biserica a fost ridicată până la turlă, urmând a fi acoperită.

 

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close