Miercuri, 29 iunie, în localitatea Blăjenii de Sus, comuna Sintereag ,din judeţul Bistriţa-Năsăud, s-au desfăşurat o serie de manifestări dedicate memoriei generalului erou Grigore Bălan, născut în localitate. Prezent la aceste manifestări a fost și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Dimineață, după Sfânta Liturghie, în biserica ortodoxă cu hramul „Sfânta Treime” a avut loc lansarea cărţii “Generalul Grigore Bălan – eroul dezrobirii Ardealului” apoi s-a desfăşurat o ceremonie militară şi religioasă, fiind dezvelit bustul generalului erou, activitatea încheindu-se cu inaugurarea unui muzeu dedicat acestei personalităţi.

Cartea, “Generalul Grigore Bălan – eroul dezrobirii Ardealului” avându-i autori pe col. r. Ioan Cordovan, Vasile Măgerușan, Gheorghe Tanco, a apărut din inițiativa Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, filiala Bistrița-Năsăud, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean prin Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud. Cartea este prefațată de președintele Consiliului Județean, domnul Radu Moldovan, iar lansarea a fost coordonată de col (r) Ioan Cordoban. Din conținut putem afla biografia, cariera militară și oferă o viziune elaborată a ceea ce însemnează personalitatea generalului Grigore Bălan.

Manifestările au continuat apoi în centru satului, unde s-a dezvelit bustul generalului Grigore Bălan. A fost acordat onorul militar persoanelor oficiale și a fost salutat Drapelul de Luptă. Imnul Naţional al României a fost intonat de toți cei prezenți, ulterior fiind dezvelit bustul generalului erou Grigore Bălan. Bustul din bronz a fost realizat de sculptorul bistrițean Mircea Mocanu, finanțarea fiind asigurată de Centrul Județean pentru Cultură.

Slujba de sfințire a monumentului, a fost oficiată de Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei, împreuna cu un sobor de preoţi, din care au făcut parte Arhim. Dumitru Cobzaru – exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopie, Părintele Alexandru Vidican, protopop al protopopiatului Bistrița și alți preoți din localitățile învecinate.  Apoi s-a oficiat și o slujbă de parastas pentru pomenirea Mitropolitului Nicolae Bălan, fiu al satului și a generalului erou Grigore Bălan.

La final, Înaltpreasfinția Sa adresandu-se celor prezenti cu un cuvant de învățătură, în care le-a vorbit despre despre jertfa generalului Bălan și a apreciat inițiativa de cinstire a personalității prin evenimentul de anvergură la care au luat parte atât de mulți oameni.

La manifestări au participat cetățeni ai localității Blăjenii de Sus și municipiului Bistrița, președintele Consiliului Județean Emil Radu Moldovan, prefectul județului Ovidiu Victor Frenț, general de divizie dr. Ioan Manci, general în rezervă Florian Caba, general în rezervă Ștefan Andreica, general de brigadă Iacob Dragoș, general în rezervă dr. Dan-Florin Grecu, comandantul Brigăzii 81 Mecanizate ,,General Grigore Bălan” colonel dr. Iulian Berdilă, inspectorul șef al inspectoratului pentru Situații de Urgență locotenent colonel Constantin Florea, colonel în rezervă dr. Vasile Tutula, primarul comunei Șintereag, Ioan Bob.

Au fost rostite alocuţiuni, s-a depus o coroană de flori la bustul generalului erou, garda de onoare formată din militari ai Brigăzii 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN” defiland în ritmurile Muzicii Militare a garnizoanei Bistriţa.

La finalul activitatilor, a fost inaugurat „Muzeul generalului erou Grigore Bălan” conceput și realizat de Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala BN cu sprijinul financiar al Consiliului Județean și al Primăriei Șintereag.

În muzeu sunt expuse fotografii și scrisori ale generalului Bălan. Pe panouri mari sunt prezentate datele cele mai importante ale formării și carierei sale miliatre. De asemenea pe un panou sunt expuse poze și câteva date ale altui fiu important al satului Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului. În septembrie 2014, un bust al mitropolitului Nicolae Bălan a fost dezvelit în satul său natal, Blăjenii de Sus, județul Bistrița Năsăud. Slujba de sințire fiind oficiată de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. Bustul mitropolitului Nicolae Bălan, realizat de sculptorul Mircea Mocanu, se află în curtea actualei case parohiale, construită pe fostul amplasament al casei sale părintești.

Activitățile de miercuri, s-au încheiat cu un concert susținut de muzica militară a garnizoanei Bistrița și cu un spectacol folcloric al formației „Dor Romanesc”.

Generalul Grigore Bălan

S-a născut la 14 iunie 1896 în localitatea Blăjenii de Sus. A început școala la Blăjeni pentru a continua la Șintereag, iar ulterior a urmat cursurile Liceului Grăniceresc din Năsăud în perioada 1910-1914. După absolvirea Școlii Militare a parcurs toate etapele ierarhiei militare, de la sublocotenent la general. Toamna anului 1944 l-a găsit pe general angajat în acțiunile Armatei Române de eliberare a Transilvaniei. La 9 septembrie, în timpul luptelor din localitatea Arcuș, de lângă Sfântu Gheorghe, a fost surprins de un puternic bombardament de artilerie, fiind grav rănit. Transportat în după amiaza zilei respective la spitalul din Sinaia, a încetat din viață la 13 septembrie 1944. 

În memoria gen. Grigore Bălan, erou al celui de-al doilea Război Mondial, o stradă din Bistrița poartă numele său. În incinta comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată se află bustul generalului Grigore Bălan, iar marea unitate a preluat denumirea onorifică ”Grigore Bălan”.

Foto: Brigada 81 Mecanizată  „General Grigore Bălan”  ; Dumitru Cucură  și Bistrițanews

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close