O nouă generație de studenți a absolvit marți, 27 iunie 2017, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Tinerii absolvenți au participat de dimineață, în capela facultății, la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, alături de un sobor de preoți profesori și diaconi ai acestei instituții de învățământ. După citirea Pericopei Evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte le-a vorbit tinerilor teologi despre misiunea pe care trebuie să o desfășoare de acum înainte. În cuvântul de învățătură, intitulat sugestiv: Insensibilitate la argumente și la exemple, Ierarhul le-a spus că, atât în vremurile în care a trăit Domnul Iisus Hristos, cât și în vremurile noastre, oamenii au fost și sunt insensibili atât la agumente cât și la exemple:

A început Domnul Iisus Hristos să mustre cetățile în care făcuse cele mai multe minuni, în care vorbise cel mai mult, pentru că erau insensibile atât la argumente și la exemple. Această insensibilitate, datorită cărui fapt este prezentă? Este foarte simplu de sesizat: datorită insensibilității sufletești sau datorită faptului că oamenii sunt nesimțitori. Și atunci orice argument le-ar aduce Domnul Iisus Hristos, orice pildă le-ar da cu viața Lui, în fața acestor oameni ele nu țin.

ÎPS Andrei: „Aduceți argumente cu cuvântul și exemple cu viața. Cuvintele pot supăra dar întotdeauna exemplul pozitiv convinge.”

Folosindu-mă de pretextul pe care ni-l dă Sfânta Evanghelie de astăzi vă voi spune și eu că tinerii noștrii care s-au pregătit în Facultatea de Teologie vor merge să facă misiune, și să mă ierte cei care vor fi exemple pozitive, merg să facă misiune într-o lume nesimțitoare la cele sfinte, într-o lume în care nici argumentele, nici exemplele nu țin. Argumentele le-a adus Domnul Iisus Hristos și le-a dat și exemple cum nu putem da noi niciunul.

Care este soluția? Tinerilor teologi eu le spun să aducă argumente cu cuvântul și exemple cu viața. Lucrul acesta îl cere Dumnezeu de la ei. Cuvintele pot supăra dar întotdeauna exemplul pozitiv convinge. Iar când cuvântul și viața se întâlnesc, ele sunt o adevărată filosofie.

La finalul Liturghiei decanul instituției de învâțâmânt superior, Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu le-a adresat câteva cuvinte absolvenților, prin care i-a îndemnat să fie prin purtarea lor exemple societății:

Credem că așa cum ne-am rugat în Sfânta Liturghie: Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, apostolilor Tăi pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci Îl înnoieste întru noi, cei ce ne rugăm Ţie. Această înnoire a duhului să fie autentică și reală în sufletele absolvenților noștri. Ca în felul acesta să poată răspunde acestei lumi care nu-L mai simte pe Dumnezeu, nu-I mai simte prezența, nu-I mai simte lucrarea în viața ei.

După-masă, de la ora 12:00, pe scena Teatrului Național, studenții din an terminal, de la nivel licență și master au avut cursul festiv. Au luat parte la festivitate nu doar familiile și colegii studenților absolvenți, ci și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, cadrele didactice ale facultății și reprezentanți ai Universității Babeș-Bolyai.

Primul care i-a felicitat pe absolvenți a fost Înaltpreasfințitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, care le-a urat succes în misiunea lor de a spiritualiza lumea întreagă.

După încheierea discursurilor, studenții au participat la un ultim curs festiv, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Iloaie despre importanța eticii creștine în contextul lumii contemporane. Ceremonia s-a încheiat cu strigarea catalogului și cu momentul mult așteptat de studenți în care au fost declarați absolvenți.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close