Marți, 17 noiembrie 2020, la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda, județul Cluj, a avut loc sinaxa monahală, în cadrul căreia s-au întâlnit stareţii, stareţele şi duhovnicii de la mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Lucrările sinaxei s-au desfășurat în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În deschiderea evenimentului, începând cu ora 8:00, în biserica așezământului monahal,  arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor restrâns de stareți și duhovnici.

De la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat o slujbă de Te Deum, în prezența chiriarhului locului și a cinului monahal prezent, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor din perioada stării de alertă.

Apoi, în sala muzeului mănăstirii, s-au desfășurat lucrările sinaxei, fiind deschise și prezidate de Părintele Mitropolit Andrei, care le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, precum și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul.

În cadrul întâlnirii, ieromonahul Matei Motentan, viețuitor al Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Băișoara, a susținut un referat pe tema „Filantropi de ieri și de azi, care au ctitorit și zidit mănăstiri”. Subiectul  prelegerii  a cuprins  tematica  propusă de Patriarhia Română pentru anul 2020, și anume: „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.

La final, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor, a făcut câteva anunțuri administrative și a adresat un gând bun.

Au fost aduse la cunoştință ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod în ceea ce priveşte buna rânduială şi disciplină a vieţii monahale, iar cei prezenți au avut ocazia de a adresa întrebări și de a dezbate împreună teme de actualitate din viața bisericească și monahală. Printre altele, s-a făcut referire la importanța acțiunii misionare și filantropice în rândul semenilor.

În Arhiepiscopia Clujului, mai multe așezăminte monahale desfășoară o bogată activitate social-filantropică, printre care amintim următoarele centre din cadrul mănăstirilor: Centrul de îngrijire al persoanelor vârstnice „Aurel și Dudica Milea” de la Mănăstirea Dobric, jud. Bistrița-Năsăud; Așezământul de copii „Sfântul Onufrie cel Mare” de la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Floreşti, jud. Cluj; Așezământul pentru vârstnici „Sfântul Cuvios Porfirie” de la Tureni, proiect în desfășurare, coordonat de Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Cheile Turzii; Așezământul social pentru copii orfani de la Dorolea, jud. Bistrița-Năsăud, proiect în desfășurare, coordonat de Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Rebra-Parva; Așezământul școlar – Internat – de tip social pentru copii de la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele; Cabinetul stomatologic de la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din  Salva; și Cabinetul medical de la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Dumitru Cucură

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close