Încă din evul mediu nu se cunoaște vreo localitate care să nu își facă o biserică, în care să se închine” – cu aceste cuvinte și-a început Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, prelgerea susținută la Feleacu.

Prezent în localitate cu ocazia aniversării celor 650 de ani de atestare documentară, Ierarhul a participat la Mănăsirea „Sfânta Troiță” la lansarea cărții: De verice montis. Feleacul, Clujul și Transilvania în Evul Mediu scrisă de Acad. Ioan Aurel Pop, prof Tudor Selejan, Dana Istrate Marcu și Alexandru Șimon.

Evenimentul a vut loc de la ora 10 în biserica monument istoric închinată Sfintei Parascheva. Moderator  a fost Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, președinte al Senatului UBB din Cluj-Napoca.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a subliniat, în deschiderea evenimentului, importanța pe care o are biserica într-o așezare umană dar și rolul important pe care localitatea Feleacu l-a avut de-alungul istoriei, atât din punct de vedere strategic dar și spiritual.

Atât pentru Ștefan cel Mare, ctitorul acestei mănăstiri, cât și pentru ceilalți voievozi, erau foarte importante aceste ctitorii  în care oamenii se închină lui Dumnezeu. Și eu zic că până la sfârșitul veacurilor oamenii serioși care își pun problema vieții spirituale vor ține la biserică. Și de aceea îl felicităm pe domnul Simeon Șimon care a organizat această întâlnire de la Felacu, tocmai pentru a ne ajuta pe noi pe toți să realizăm cât de importantă este din punct de vedere spiritual este această localitate, cu biserica voievodală și cu tot ce s-a petrecut în acest scaun mitropolitan.

 

Pr. Ioan Chirilă: „Vrem să dăinuim și noi spre veșnicie, la fel cum dăinuie semnul marcant realizat de ctitoria ștefaniană închinat Cuvioasei Paraschieva”

Pr. Ioan Chirilă, președinte al Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a arătat că studiile istorice care au dus la scrierea cărții, scot în evidență faptul că aici au trăit strămoșii noștrii, aici s-a zidit neamul românesc și că aici vrem să dăinuim și noi spre veșnicie, la fel cum dăinuie semnul marcant realizat de ctitoria ștefaniană, închinat Cuvioasei Paraschieva, sau Mănăstirea care este aici închinată Sfintei Troițe, adică Sfintei Treimi.

Acad. Ioan Aurel Pop: „Feleacul face parte din salba de orașe bisericești ale românilor”

Academicianul Ioan Aurel Pop, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a subliniat faptul că istoria localității feleac este strâns legată de biserica devenită scaun episcopal, arhiepiscopal și mitropolitan:

„ Sărbătoarea satului Feleac este de fapt sărbătoarea noastră a tuturor dar și sărbătoarea Bisericii. Feleacul a împlinit 650 de ani de la cea dintâi atestare documentară de care știm, satul însă e cu mult mai vechi. Într-un asemena loc binecuvântat cu de toate pre pământ, cum ar fi zis Nicolae Bălcescu, s-a fondat, la sfârșitul secolului al XV-lea, Biserica Sfânta Paraschieva cu sprijin de la marele donator și ctitor Ștefan cel Mare și Sfânt. Biserica a rodit, a devenit scaun episcopal, arhiepiscopal și mitropolitan, încă din secolele al XV-lea și al XVI-lea, așezând rânduială, ordine într-o lume nerânduită în care românii nu puteau intra în orașe. Feleacul face parte din salba de orașe bisericești ale românilor care erau metropole rurale, cum le numesc eu, alături de Râmeț, alături de Şcheii Braşovului, alături de Rășinari, alături de Perii Maramureșului.”

Totul s-a încheiat cu o slujbă de pomenire a strămoșilor, săvarsită de Înaltpreasfintitul Părinte Mitropolit Andrei, urmată de o depunere de coroane la monumentul eroilor neamului, din fața bisericii monument istoric. Organizatorul întregului eveniment a fost profesorul Simion Șimon.

Evenimentul de la Manastirea Sfanta Treime din Feleacu face parte din  actiunile menite sa marcheze împlinirea a 650 de ani de la atestarea documentara a localitatii clujene Feleacu.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close