În zilele premergătoare prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au avut loc mai multe manifestări cultural-religioase și artistice în cinstea celor trei mari dascăli ai lumii, protectorii spirituali ai tuturor școlilor teologice ortodoxe din lume.

Evenimentele au debutat vineri, 28 ianuarie 2022, cu workshopul de icoane pe sticlă, intitulat „Laborator spre studenție”, desfășurat în atelierele de Artă Sacră de la etajul V al facultății. Acesta a fost coordonat de conf. univ. dr. Claudia Cosmina Trif și asist. asoc. dr. Gabriel Solomon. Au participat studenți de la specializarea Artă Sacră și elevi de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, care au avut ocazia să studieze arta icoanei pe sticlă și „să experimenteze rolul de student pentru câteva ore, acesta fiind și scopul activității de a familiariza elevii cu mediul universitar”, au transmis organizatorii. Aceștia au fost vizitați și binecuvântați de Părintele Mitropolit Andrei.

Sâmbătă seara, 29 ianuarie, de la ora 18:00, în aula facultății, a avut loc un eveniment cultural-teologic în cinstea Sfinților Trei Ierarhi, cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, a cadrelor didactice și a studenților facultății, precum și a elevilor de la colegiul ortodox și a altor invitați.

În calitate de gazdă, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul facultății, a rostit un cuvânt de deschidere și a moderat întreaga manifestare.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de binecuvântare, vorbindu-le celor prezenți despre importanța comuniunii prin intermediul unui astfel de eveniment prilejuit de hramul școlilor teologice ortodoxe din întreaga lume.

 

Corul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiu, dirijat de arhid. prof. dr. Daniel Frumos, a susținut un intermezzo de muzică corală.

Apoi, a avut loc o prelegere festivă, intitulată „Despre minunata treime a teologilor: Cuvântul de laudă al Sfântului Filotei Kokkinos în cinstea Sfinților Trei Ierarhi”, susținută de lect. univ. dr.  Mihail Mitrea, cadru universitar al instituției de învățământ teologic clujean.

În cadrul evenimentului a fost lansată și prezentată noua serie a revistei studențești „Itinerarii”. A luat cuvântul redactorul-șef al revistei, părintele Grigorie Foltiș, care este și duhovnicul facultății, precum și pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie, directorul de departament din cadrul instituției de învățământ teologic, care a vorbit despre începuturile acestei reviste studențești, apărută în anul 1991, fiind intitulată atunci „Logos”, devenită mai apoi „Itinerarii”.

De asemenea, a avut loc și o manifestare cultural-artistică, în cadrul căreia a fost vernisată expoziția de artă dedicată Sfinților Trei Ierarhi, intitulată „Ipostaze iconografice”, unde au expus profesorii de la specializarea Artă Sacră. Expoziția este deschisă în perioada 29 ianuarie – 20 februarie 2022, iar lucrările expuse se găsesc pe holurile de la etajele 1 și 2, din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”. Au luat cuvântul: prof. univ. dr. habil. Marcel Muntean, care a vorbit despre istoria reprezentărilor iconografice a Sfinților Trei Ierarhi, iar conf. univ. dr. Claudia Cosmina Trif a vorbit despre workshopul „Laborator spre studenție”, care a avut loc vineri. Totodată, lect. univ. dr. Marius Dan Ghenescu, director al Centrului de Creație și Cercetare Continuă „Sfântul Evanghelist Luca”, din cadrul facultății, a prezentat expoziție personală DEGHENESCO, „Taborul de odinioară – work in progress – ”, Galeria Itinerantă PunctForte a Centrului de Creație și Cercetare Continuă „Sfântul Evanghelist Luca”, care este expusă la etajul 2 al facultății.

La finalul serii, Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, dirijat de părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”, a susținut un microconcert de cântece religioase.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul și-a exprimat bucuria participării la un astfel de eveniment și i-a felicitat pe cei implicați în organizarea lui.

 

Sfânta Liturghie arhierească

Duminică dimineața, 30 ianuarie, în ziua prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, începând cu ora 10:00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, format din părinți profesori ai celor două școli teologice clujene.

Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitorii învățământului teologic

Pentru a recunoaşte importanţa operei celor trei mari ierarhi pentru teologia ortodoxă, la Congresul Facultăţilor de Teologie din Atena, din anul 1936, s-a hotărât ca ei să devină patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic din întreaga lume.

Cei trei ierarhi sunt serbaţi împreună la data de 30 ianuarie, încă din timpul domniei împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), în urma unei minuni. În vremea aceea, se pornise o dispută despre care este mai mare dintre cei trei. Pentru a pune capăt acestor dispute, Dumnezeu a rânduit ca printr-un episcop, Ioan al Evhaitelor, în urma unei vedenii în vis, să facă această propunere, toţi să fie serbaţi în aceeaşi zi, deoarece în cer sunt egali şi în unitate. Astfel, în anul 1084 s-a hotărât ca data de 30 ianuarie să fie ziua de cinstire comună a celor trei ierarhi.

În calendarul ortodox, Sfinţii Trei Ierarhi sunt cinstiţi şi separat, după cum urmează: 13 noiembrie – Sfântul Ioan Gură de Aur, 1 ianuarie – Sfântul Vasile cel Mare și 25 ianuarie – Sfântul Grigorie Teologul.

Scurt istoric al instituției de învățământ

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca îşi are începuturile în anul 1924, prin înfiinţarea Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, de către vrednicul de pomenire Episcopul Nicolae Ivan.

După o istorie frământată, în care activitatea institutului a fost chiar sistată (între 1952-1990), potrivit protocoalelor încheiate între Ministerul Învăţământului şi Patriarhia Română, începând din anul universitar 1992-1993, Institutul Teologic din Cluj, reînființat în 1990, a fost integrat în

Universitatea Babeş-Bolyai, primind numele de Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca.

Din luna decembrie a anului 2013, Facultatea de Teologie Orodoxă își desfășoară activitatea în Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, situat pe strada Episcop Nicolae Ivan, în cartierul Mărăști.

Piatra de temelie a Campusului a fost pusă pe 23 mai 2011. Clădirea noului sediu al Facultăţii de Teologie Ortodoxă este la ora actuală cea mai modernă din ţară, cu săli de curs, bibliotecă, capelă, laboratoare de restaurare și pictură, amfiteatre, o aulă modernă, cu peste 350 de locuri, și birouri pentru corpul profesoral.

Campusul este ridicat pe un teren de circa 5.000 de metri pătraţi oferit de Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Local Cluj-Napoca în memoria Episcopului Nicolae Ivan, ctitorul Eparhiei reînființate a Clujului şi a primei Academii Teologice Ortodoxe. Alături de noul sediu al Facultăţii de Teologie este construit un cămin pentru studenţi, cu o capacitate de 100 de locuri, inaugurat în anul 2016. În viitorul apropiat urmează a se construi un al doilea cămin.

Construcția întregului edificiu universitar a fost realizată prin implicarea directă și jertfelnică a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Astăzi, Facultatea oferă 4 specializări la nivel licență: Teologie Pastorală, Teologie Didactică, Teologie Asistență Socială și Artă sacră; 6 specializări la nivel master: Bioetica – Morală, Etică şi Deontologie, Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială, Istoria religiilor – Geopolitica religiilor monoteiste (creștinism, iudaism, islam), Doctrină, Hermeneutică şi Istorie Bisericească, Pastoraţie şi viaţă liturgică, Artă Sacră – conservarea, restaurarea şi crearea bunurilor cultural; 10 specializări la nivel doctorat: Spiritualitate Ortodoxă, Muzică bisericească și Ritual, Teologia Vechiului Testament, cu elemente de arheologie biblică și limbă ebraică, Studiul biblic și exegetic al Noului Testament, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cu noțiuni de paleografie, Misiologie și Ecumenism, Istorie Bisericească Universală, Morală Creștină, Teologie Pastorală și Drept Canonic Ortodox.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close