În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 17 mai 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda, județul Cluj.

Cu această ocazie, în pridvorul bisericii mănăstirii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de preoți și diaconi.

Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor, pentru prima dată după ridicarea stării de urgență, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

În cuvântul de învățătură, ierarhul și-a exprimat bucuria reîntâlnirii cu credincioșii la Sfânta Liturghie.

„Dumnezeu ne-a binecuvântat cu această șansă de a fi astăzi împreună pe scările frumoasei biserici a mănăstirii «Mihai Vodă» de la Turda. Bucuria reîntâlnirii este mare, deși se trăiește într-un mod discret și, probabil că, discreția este una dintre calitățile esențiale ale bucuriei, atunci când ea se trăiește lăuntric, adânc, profund și de durată.”

De asemenea, Episcopul-vicar Benedict a explicat pericopa evanghelică duminicală, vorbindu-le celor prezenți despre modul de întâlnire lăuntrică dintre Dumnezeu și om, afirmând că „Evanghelia din Duminica Samarinencei exprimă setea omului după Dumnezeu”.

„Relația noastră cu Dumnezeu este ca o poveste de dragoste în care, puțin câte puțin, Îl cucerim pe cel Preaiubit și Îl chemăm în viața noastră. La fel cum nu se poate iubi în afara libertății, la fel nici Domnul nu dă buzna în viața noastră, dacă noi nu ni-L dorim. […] Care este oferta lui Dumnezeu față de ceea ce poate face omul? Apa cea vie care ne deschide Împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul nostru. De fapt, de pe acum noi trăim realitatea pe care o așteptăm – Împărăția lui Dumnezeu.”

 

În cadrul slujbei, PS Benedict Bistrițeanul a hirotonit întru ieromonah pe monahul Efrem Crișan, pe seama Mănăstirii „Mihai Vodă”, fiind numit duhovnic al așezământului monahal.

De asemenea, s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Istoricul mănăstirii

Mănăstirea „Mihai Vodă” de la Turda, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost înființată în anul 2002, după ce în luna august 2001, la ceremonia de comemorare a 400 de ani de la moartea voievodului Mihai Viteazul, la Turda, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania a anunţat intenţia ca locul martiriului să nu fie marcat doar de un simplu monument, ci de o mănăstire, în care să fie aduse neîncetat rugăciuni şi slujbe „pentru pomenirea marelui voievod şi a tuturor celor care, de-a lungul veacurilor, şi-au dat prinosul de jertfă pentru libertatea, demnitatea şi unitatea poporului român”.

Aşezământul monahal este o copie arhitecturală a vechii Mănăstiri „Mihai Vodă” din Bucureşti, ctitorie a banului Mihai din 1591, dar mutilată de regimul comunist. Biserica mănăstirii a fost sfințită la data de 19 august 2018, de 9 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Momentul sfințirii a fost înscris de Arhiepiscopia Clujului pe agenda evenimentelor care au marcat simbolic Jubileul celor 100 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918.

Complexul monahal de la Turda cuprinde biserica mănăstirii, corpurile de chilii cu paraclis, fiind înconjurat de un zid de incintă, cu clopotniţă la poartă. Biserica mănăstirii este împodobită cu pictură în tehnica „al fresco”, realizată de pictorul bisericesc Sorin Efros.

În prezent, obştea numără 12 viețuitoare, stareţă fiind stravrofora Andreea Zdrobău.

Mai multe fotografii AICI  

În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 17 mai 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 17 mai 2020

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Raluca și Florin Ghețea / Rotund Perfect

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close