Ediția a XX-a a Târgului de carte „Gaudeamus” se desfășoară în perioada 17-21 aprilie 2019, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat de Radio România, prin echipa Gaudeamus, alături de Radio România Cluj, iar ediția din acest an este dedicată Anului Cărții în România.

La târgul de carte pot fi găsite, printre miile de titluri, cele mai recente apariții editoriale din țară și din străinătate, alături de volumele cu succes la public. La această ediție participă peste 80 de expozanți. De asemenea, vor avea loc zeci de evenimente, în program fiind cuprinse lansări de carte, dezbateri, prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii, sesiuni de autografe. Totodată, se desfășoară și o campanie de donații intitulată „Cărțile se întorc acasă”.

În cadrul târgului de carte a participat și în acest an Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu două lansări de carte, care au fost prezentate publicului joi, 18 aprilie, de la ora 11.00. Volumele lansate sunt „Ce este Ortodoxia?” de Anastasios Kallis și „Vechiul Testament în tradiția Ortodoxă Răsăriteană” de Eugen J. Pentiuc.

 

Despre cele două cărți au vorbit: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, magistratul Cristian Danileț și asist. univ. drd. Cezar Marksteiner-Ungureanu, de la Universitatea din Viena.

 

Evenimentul a fost moderat de pr. dr. Cătălin Pălimaru, directorul Editurii Renașterea.

Lucrarea „Ce este Ortodoxia?” aparține teologului german de origine greacă Anastasios Kallis și pătrunde pentru prima dată în spațiul românesc, fiind tradusă de Cezar Marksteiner-Ungureanu, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în prezent asistent universitar la Institutul de Teologie Sistematică și Etică din cadrul Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din Viena.

Volumul părintelui Eugen Pentiuc, intitulat „Vechiul Testament în tradiția Ortodoxă Răsăriteană”, oferă „o viziune generală și o analiză succintă a principalelor moduri în care Vechiul Testament a fost receptat, interpretat și transmis în cadrul tradiției ortodoxe răsăritene”, după cum spune autorul în prefața cărții.

Pr. Eugen J. Pentiuc este profesor de Vechiul Testament și Limbi Semitice în cadrul Facultății Sfântul Vladimir și profesor de Vechiul Testament și prodecan al College Holly Cross Greek Orthodox School of Theology din Boston, SUA.

Mai multe fotografii găsiți AICI 

Ediția a XX-a a Târgului de carte „Gaudeamus” se desfășoară în perioada 17-21 aprilie 2019, în incinta unui pavilion…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Vineri, 19 aprilie 2019

Text și foto: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close