În Duminica a XXXIII-a după Rusalii, 9 februarie 2020, a Vameșului și a Fariseului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Apostol Toma”, din cartierul clujean Mărăști.

De la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” și duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca – arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, diac. lect. univ. dr. Olimpiu Nicolae Benea – cadru universitar la catedra de Noul Testament din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, și preoții parohiei Dănuț Goga și Marius Goga.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Smerenie trufașă și fățarnică”.

„Perioada Triodului ne învață să fim buni, să fim rugători, să nu ne rugăm ca fariseul, mândrinu-ne în fața lui Dumnezeu, ci smerindu-ne în fața lui Dumnezeu. (…) Toată acestă perioadă ne îndeamnă pe noi să practicăm o smerenie adevărată, nu una trufașă și fățarnică, pentru că așa cum zicea Sfântul Ioan Gură de Aur, imaginându-ne că sunt două căruțe: la una e înhămată dreptatea și mândria, la cealaltă păcatul și smerenia, cea la care e înhămat păcatul și smerenia va ajunge la țintă.”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

 

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Olimpiu Ioan Vidican.

La finalul slujbei, preotul Marius Goga a subliniat importanța zilei și a mulțumit Mitropolitului Andrei pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor prezenți.

Pentru bogata activitate de înaltă ținută academică și pentru promovarea valorilor tradiționale creștine, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a acordat rectorului Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.

La slujbă au fost prezente oficialități locale, reprezentanți din partea Universității Babeș-Bolyai și a Universității de Medicină și Farmacie, alături de numeroși credincioși și copii care s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

Istoric

Parohia clujeană „Sfântul Apostol Toma” a fost înfiinţată în anul 1993. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1996, iar un an mai târziu au demarat lucrările de ridicare a lăcașului de cult, prin jertfa și osteneala preotului paroh Dănuț Goga. Acestea au fost finalizate în 2005, iar în septembrie 2006 lăcașul a fost sfinţit de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu.

Biserica, situată pe Calea Dorobanților, are formă de cruce, cu o singură turlă. Un element unic în arhitectura sa o constituie mozaicurile exterioare, care îi reprezintă pe cei doisprezece Apostoli.

În ultimii ani au fost executate lucrări de renovare a exteriorului bisericii și s-a amenajat demisolul pentru activități cu tinerii, lăcașul fiind resfințit la data de 22 aprilie 2018, de un sobor de trei ierarhi, în frunte cu Arhiepiscopul și Mitropolitul Andrei.

Începutul perioadei Triodului

Începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului, creştinii ortodocşi au intrat în perioada bisericească a Triodului.

Numită și perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului (opt săptămâni de la Paști) și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul. Astfel, timpul Triodului ține de la Duminica Vameșului și a Fariseului, până în Sâmbăta Mare (înainte de Paști), în total zece săptămâni.

Cele trei săptămâni de dinaintea Postului Mare reprezintă săptămânile pregătitoare. Fiecare din aceste săptămâni are o temă proprie, care se reflectă în lecturile din Sfânta Scriptură prescrise în aceste zile la slujbe sau la Sfânta Liturghie.

În această perioadă premergătoare, Biserica ne pregătește pentru postire, dar ne și introduce, încet-încet, în atmosfera Postului Mare, care culminează cu marele praznic al Învierii Domnului.

Perioada Triodului este singura perioadă a anului liturgic în care se oficiază toate cele trei Sfinte Liturghii din cultul ortodox: a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Grigorie Dialogul.

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

În Duminica a XXXIII-a după Rusalii, 9 februarie 2020, a Vameșului și a Fariseului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 9 februarie 2020

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close