În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (numită și a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 20 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia i-a îndemnat pe credincioși să citească zilnic din Sfânta Scriptură și să se roage Duhului Sfânt ca să le lumineze viața.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Coral Bizantin „Sfântul Ioan Damaschinul”, dirijat de lect. univ. dr. Sorin Albu.

La finalul Sfintei Liturghii, conform tradiției, Părintele Episcop-vicar Benedict a săvârșit slujba de sfințire a apei, a binecuvântat spicele de grâu și a rostit rugăciuni pentru roadele pământului. De asemenea, a sfințit racla care adăpostește părticele din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii lăcașului de cult.

Pentru credincioșii prezenți au fost pregătite 6.000 de flacoane cu apă și 5.000 de legături de spice de grâu.

„Dacă la oraș nu se poate ieși nici la râu și nici la holdă, iată că putem să păstrăm vechile și bunele tradiții într-o variantă adaptată”, a spus preotul paroh Dan Cismaș.

Sfânta Liturghie de astăzi a deschis seria de manifestări organizate de Parohia „Sfinții Apostoli Pentru și Pavel” din Mănăștur, cu ocazia hramului.

Până pe 29 iunie vor avea loc mai multe evenimente cultural-educative și religioase.

Cei tineri vor avea parte de activități recreative și educative, dar și de ateliere de meșteșuguri tradiționale, desfășurate în curtea bisericii și la demisol.

Apoi, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul va fi adusă spre închinare, din Grecia, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Luca al Crimeii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close