Pe 8 iunie 2014 prăznuim sărbătoarea Rusaliilor. Din nou suntem provocați duhovnicește să ne gândim la Duhul Sfânt, cu nenumăratele Sale daruri lucrătoare în Biserica Domnului Hristos.

Ne relatează Sfântul Luca că, sosind Ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc (Fapte 2, 1). În ce loc? În locul unde se săvârșea Sfânta Liturghie. Mântuitorul îi sfătuise pe ucenici, înainte de Înălțarea la Cer, să nu se depărteze de Ierusalim până când vor lua putere venind Duhul Sfânt peste ei, ca să-I fie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului (Fapte 1, 8).

Iar în Ziua Cincizecimii, din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut de Duhul Sfânt (Fapte 2, 2-4).

Proorocul Isaia aminteşte şapte daruri ale Duhului Sfânt: duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei credinţe … duhul temerii de Dumnezeu (Isaia 11,2-3). Sfântul Apostol Pavel enumeră zece daruri ale Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia (Galateni 5, 22-23). De fapt ele sunt nenumărate şi fascinante.

Sfântul Serafim din Sarov, fiind în plinătatea Duhului Sfânt și dorind să-i demonstreze boierului Motovilov cum arată un om covârşit de darurile Duhului, a strălucit ca soarele. Ochii îi erau ca doi cărbuni aprinşi. Iar atmosfera de linişte şi pace ce s-a creat era una de nedescris.

Omul covârşit de roadele Sfântului Duh este contaminant pentru cei din jur, are o vocaţie misionară. Începând cu apostolii şi continuând cu toţi Părinţii Bisericii. De fapt, lucrul acesta îl şi spune troparul Rusaliilor: Binecuvântat eşti Hristoase, Dumnezeule, cel ce preaînţelepti pe pescari i-ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt. Şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ţie[1].

Omul plin de Duhul Sfânt are darul rugăciunii curate. Spune bătrânul Ieronim, referindu-se la duhovnicul său, că Mihail bătrânul meu era tot o lumină când se ruga. În această stare nu se ruga cu cuvintele, ci cu mintea. Cuvintele sunt surcelele pe care le folosim până se aprinde focul. Când focul rugăciunii este aprins, adică atunci când vine căldura şi durerea inimii, omul nu mai poate vorbi. Îl simte şi Îl aude pe Dumnezeu în el. Atunci vin lacrimile. Omul atinge o măsură duhovnicească, a rugăciunii inimii, a doririi duhovniceşti şi a suspinurilor inefabile[2].

Omul în care lucrează Duhul Sfânt este plin de iubire faţă de semenii săi. Sfântul Ioan Teologul este categoric: Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească (Ioan 4, 20). De fapt, Sfântul Siluan Athonitul ne spune că, pentru a păstra harul Duhului Sfânt, trebuie să facem două lucruri: să-i iubim pe vrăjmași şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru necazuri şi încercări.

Omul Duhului este stăpânit de o bucurie duhovnicească specială pe care o comunică şi celor din jurul său. Pentru o lume cu aşa multe probleme un asemenea om este o binecuvântare. Omul duhovnicesc are pace interioară şi este făcător de pace. Omul lipsit de prezenţa Duhului este o fire conflictuală și creează, pentru mediul în care trăiește, multă vrajbă. Din nefericire observăm în societatea contemporană această stare de lucruri, plecând de la relațiile interumane până la relațiile dintre state.

Un om cu o viață religioasă serioasă are și îndelungă răbdare. Până când nu reușește să-i schimbe și pe ceilalți îi rabdă. Și nu numai că îi rabdă, dar le face și bine. În felul acesta, dorind să-i apropie de Dumnezeu. Și, cu siguranță, om fiind, este supus ispitelor și încearcă să-și înfrâneze toate poftele. Iar resursa pentru toate aceste demersuri este o credință lucrătoare prin iubire. Credința lucrătoare prin iubire, manifestându-se prin bunătate și facere de bine, îl ajută să păstreze harul Duhului Sfânt în suflet.

Și, să nu uităm, toate aceste virtuți le lucrează Duhul Sfânt, care se revarsă unde? Acolo unde suntem adunați pentru Liturghie. Duhul care, în mod văzut, prin pogorârea Sa, a creat Biserica, rămâne în Biserică până la sfârșitul veacurilor.



[1]Penticostar, EIBMBOR, București, 1999, p. 314.

[2]Apud †Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos?, Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 107.

Share This