În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se desfășoară în această perioadă Conferinţele preoţeşti de primăvară. Tema abordată se încadrează în tematica generală a „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”, în Patriarhia Română.

La Năsăud, conferința a avut loc marți, 16 mai 2017, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

În debutul întâlnirii a fost oficiat un Te-Deum in biserica „Sfântul Nicolae” din Năsăud, iar apoi Pr. Conf. Univ Dr. Ioan Bizău, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a susținut o prelegere despre activitatea iconarilor și pictorilor bisericești și importanța icoanei în cultul ortodox și în viața creștinului. La final, preoții prezenți la întâlnire au luat cuvântul și au dezbătut o serie de probleme teoretice și de ordin practic cu privire la tema conferinței.

În Protopopiatul Năsăud, Părintele Mitropolit Andrei a fost însoțit de consilierul economic al Arhiepiscopiei Clujului, ec. dr. Sorin Câlea, care le-a adus la cunostință  preoților noutățile administrative ale Centrului Eparhial.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca Anul omagial al iconarilor și al pictorilor bisericești, la împlinirea a 1230 de ani de la cel de-al șaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, care a condamnat iconoclasmul şi a restabilit cultul sfintelor icoane. În acest sens, în Patriarhia Română au loc o serie de manifestări culturale, care să promoveze această tematică.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close